Petiţie pentru susţinerea lui Soós Zoltán

Uniunea Democrată Maghiară din România (UDMR) a lansat marţi o petiție publică prin care solicită respectarea prezumției de nevinovăție în cazul primarului municipiului Târgu Mureș, Soós Zoltán, căruia i s-a impus recent o măsură de interdicție temporară privind exercitarea funcției.

Petiția, intitulată „Vocea comunității: Îl susținem pe primarul Soós Zoltán”, își propune să aducă în atenția opiniei publice și a autorităților faptul că orice persoană, inclusiv un ales local, beneficiază de dreptul constituțional la prezumția de nevinovăție până la pronunțarea unei hotărâri definitive.

„Credem în principiile dreptății. Soós Zoltán a lucrat în interesul Târgu Mureșului, independent de politica de partid, pentru dezvoltarea orașului. În acest context, solicităm ca măsurile aplicate să fie proporționale și să i se permită continuarea activității până la o decizie finală”, se arată în mesajul care însoțește petiția.

UDMR precizează că demersul nu reprezintă o contestare a justiției și nici o presiune asupra instituțiilor statului, ci o manifestare democratică de solidaritate civică, în spiritul echității.

 Cetățenii care doresc să sprijine inițiativa sunt invitați să semneze petiția online:
 https://chng.it/VvRsPjd9Dd

Reamintim că Dosarul DNA are ca obiect luarea de mită, în cazul primarului din Târgu Mureș, constând inclusiv într-o serie de opere de artă în valoare totală de circa 200.000 euro, și darea de mită, în cazul omului de afaceri S.P.M..

În data de 7 aprilie, edilul din Târgu Mureș, Soos Zoltan, a anunțat public faptul că procurorii Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Târgu Mureș i-au interzis exercitarea atribuțiilor de primar pentru o perioadă de 60 de zile, într-un dosar de corupție aflat în instrumentare. Măsura a fost ulterior prelungită de instanţă.

Într-un mesaj video postat pe Facebook, primarul susținea că decizia este ”greu de înțeles”, că ”este o măsură ce contrazice flagrant hotărârea anterioară a instanței, care a stabilit că pot să-mi exercit atribuțiile în mod legal și firesc” și că informațiile solicitate despre un autoturism depistat de mai multe ori în proximitatea casei sale nu au fost folosite, ”nu am profitat de ele, nu am căutat vreun avantaj”.

Primarul a spus că a acționat exact cum ar fi făcut orice ”tată responsabil, orice vecin atent la ceilalți, orice om căruia îi pasă cu adevărat de cei din jur”, că faptele care i se impută ar fi fost analizate de instanță și considerate neproblematice și că el a respectat cu strictețe toate condițiile impuse inițial de instanță, în sensul că ”n-am încălcat nicio regulă, nicio dispoziție”.

Alex Corin