Noi înţelesuri, noi rosturi
Nicolae Băciuţ
A vorbi azi despre „poezie populară” în orizontul creaţiei presupune din capul locului sensuri ale sintagmei într-o accepţiune care exclude elementele definitorii ale genului. Adică nu mai vorbim despre o creaţie anonimă, cu o circulaţie asigurată prin viu grai, nici despre o realizare colectivă, prin acumulări în timp. „Poezia populară” se apropie vertiginos de creaţia cultă – autorii nu mai sunt anonimi, creaţiile nu sunt colective, circulaţia lor nu e orală, ci scrisă. Totodată, temele şi motivele din „poezia populară” de odinioară sunt eliberate de restricţii canonice.
Apoi, universul referenţial al „poeziei populare” este radical schimbat faţă de cel tradiţional.
Fireşte, câtă vreme „poezia populară” are autori cu identitate clară, aceasta poartă amprenta stilistică a creatorului.
Nevoia de adaptare a creaţiei populare este, în curgerea timpului, inevitabilă. Nu mai există lumea satului de altădată şi, fatalmente, nici cei care să întreţină starea de spirit generatoare de elanuri creatoare, care să însoţească ritmurile vieţii la ţară.
Cu toate acestea, preocupările pentru a fi oferită imaginea contemporană a lumii satului de astăzi nu lipsesc, creatori dinlăuntrul sau din afara ei, reţinând în versuri ceea ce li se pare că e definitoriu pentru această clipă, generatoare de veşnicie, altfel, decât în sens blagian.
Antologia de „poezie populară” realizată în contextul Festivalului Naţional de Poezie Populară, organizat de Muzeul Etnografic „Anton Badea” de la Reghin, demonstrează că o viziunea tradiţională asupra lumii satului mai e posibilă, fără trădarea spiritului creator specific.
Dincolo de statutul creatorilor de „poezie populară” – au sau nu studii universitare, sunt poeţi cu acte în regulă sau sunt rapsozi, locuiesc sau nu la ţară, au rădăcini sau nu, la ţară, viziunea lor asupra satului contemporan e încărcată şi de nostalgii dar şi de speranţe.
Ei sunt „recuperatori” care îmbogăţesc un patrimoniu de spiritualitate, aducând parfumul trecutului în orizontul prezentului. Ei sunt cei care încă mai pun preţ pe un lexic care nu şi-a epuizat parfumul.
Interesul crescut pentru acest gen literar al unor creatori de vârste diferite, de condiţie intelectuală fără bariere, de apartenenţe geografice de largă extindere, justifică pe deplin cultivarea preocupărilor lor de creaţie, care întreţin o stare de spirit de care e nevoie.
E nevoie din respectul pentru trecut, din nevoia de un prezent care nu-şi uită rădăcinile, din datoria morală de a lăsa în lada de zestre ceea ce înseamnă identitatea noastră, prin tot ceea ce e definitoriu.
Or, lumea satului, cu tot ce a adunat în ea, e parte a ADN-ului nostru. (https://www.facebook.com/muzeuletnografic.reghin/)