Interviu cu Tătar Lucia Aurica, absolventă a programului de licență „Cosmetică medicală şi tehnologia produsului cosmetic” ca șefă de promoție

În cadrul Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș, la Facultatea de Farmacie, tinerii pot opta pentru programul de licență „Cosmetică medicală şi tehnologia produsului cosmetic”. Programul de studiu are ca obiective formarea de profesioniști și lideri în sectorul cosmetic, în plină dezvoltare pe piața muncii, având cunoștințe solide teoretice și practice în domeniul produsului cosmetic, cunoștințe privind chimia, tehnologia și analiza produsului cosmetic și abilităţi practice necesare pentru realizarea unor proceduri simple de întreținere a frumuseții corporale.. Cei care aleg să studieze acest domeniu sunt, fără dar și poate, adevărați pasionați de frumusețe și îngrijire, dedicați să aducă zilnic zâmbete și încredere în viețile celor pe care îi deservesc. Mai multe detalii aflăm de la Tătar Lucia Aurica, care a absolvit „Cosmetică medicală şi tehnologia produsului cosmetic” ca șefă de promoție.

– Te rog să ne spui câteva cuvinte despre tine, pentru a te cunoaște cititorii ziarului Cuvântul Liber.

-Mă numesc Tătar Lucia Aurica, am 22 de ani  şi sunt din Târgu Mureş. Am absolvit Colegiul Național ,,Alexandru Papiu Ilarian,, din Târgu Mureş la profilul ştiințe sociale intensiv engleză şi facultatea de Cosmetică medicală şi tehnologia produsului cosmetic din cadrul UMFST Târgu Mureş ca şefă de promoție . Pe lângă pasiunea pentru biologie şi chimie , hobby-urile mele includ interesul pentru toate ramurile domeniului de beauty .

-Cosmetica medicală reprezintă o abordare complexă a frumuseții şi sănătății pielii corpului şi a tenului, îmbinând atât metode şi tehnici medicale , cât şi tratamente cosmetice, iar tehnologia produsului cosmetic oferă bazele necesare înțelegerii compoziției, obținerii și acțiunii produselor necesare. Ce te-a determinat să urmezi studii în acest domeniu?

 -Interesul meu pentru domeniul de beauty a apărut încă din copilărie , însă lucrul care m-a convins să urmez această facultate a fost obsesia mea cu produsele de îngrijire a pielii . Interesul pentru diferitele tipuri de produse precum şi ingredientele lor a dus la dorința de a lucra în laborator la formularea acestora, lucru care m-a făcut să aleg această facultate.

 -Ai terminat programul de studii de licență ,, Cosmetică medicala. Tehnologia produsului cosmetic” ca şefă de promoție cu media 9,15 . Cum te simți?

 – Sunt onorată de a primi titlul de şefă de promoție . Acest lucru înseamnă foarte mult pentru mine. Consider că această facultate mi-a oferit foarte multe cunoştințe şi a ajutat la dezvoltarea mea personală.

 -Ce cunoştințe trebuie să aibă un specialist în cosmetologie?

 -Un specialist în cosmetologie trebuie să cunoască la perfecție anatomia şi fiziologia pielii umane, patologiile dermatologice ,tipurile de tratamente ale pielii existente , utilizarea echipamentor şi aparatelor folosite în cabinetele cosmetice , precum și tehnologia produselor cosmetice și să dețină capacitatea de a recunoaşte și înțelege rolul ingredientelor cosmetice. Un lucru important este de asemenea, posesia unor skill-uri potrivite de comunicare , pentru a putea lucra cu clienții în cadrul unui cabinet cosmetic.

-Ce planuri de viitor ai?

-Momentan plănuiesc să lucrez într-un laborator , însă nu se știe încă ce voi dori să realizez în câțiva ani .

 -În cadrul anilor de studiu ai efectuat și cercetări , anumite rețete pentru diferite produse cosmetice?

 – Din păcate nu am realizat cercetări ştiințifice , însă am produs multe produse cosmetice în laboratorul de tehnologie cosmetică sub supravegherea profesorilor , precum :creme , loțiune cu protecție solara , pudre , rujuri ,săpun , pastă de dinți , etc.

 -Te gândești să produci produse cosmetice proprii ?

 – Nu am considerat aceasta opțiune până acum , însă producerea propriilor produse cosmetice poate reprezenta o posibilitate pe viitor.

 – Cui ai vrea să mulțumeşti pentru realizările tale ?

 – Aş vrea să le mulțumesc părinților mei pentru toată susținerea și tot ajutorul pe care mi l-au oferit . Educația mea a fost cea mai mare prioritate a lor de când eram foarte mică . Ei au sacrificat multe lucruri de-a lungul vieții pentru a mă face fericită , fapt pe care îl apreciez enorm de mult . Consider că nu aș fi putut ajunge nici unde fără susținerea lor .

– Ce sfat de îngrijire a pielii ne poți oferi pe perioada verii ?

-Consider că cel mai important mod în care o persoană poate avea grijă de pielea sa este prin a aplica cremă cu factor de protecție solară spf 50 , în special pe timpul verii.

Produsele cu spf blochează efectele de degradare a ADN-ului celular pe care razele UV le au asupra pielii , prevenind, astfel,  ridurile și îmbătrânirea prematură a pielii , pigmentarea neuniformă a tegumentului , precum și apariția diferitelor tipuri de cancer de piele . Consider că, utilizarea unui produs cu factor de protecție solară este cel mai inportant pas dintr-o rutină de skincare .