Tânărul arcaș de la CSM Târgu Mureș, Tamás Moréh, s-a clasat pe locul 5 la Cupa Europeană de Tineret U21, desfășurată recent în Slovenia. După o rundă de calificări mai modestă, încheiată pe poziția 35, sportivul mureșean a impresionat în duelurile eliminatorii, învingând adversari puternici: 6–0 împotriva unui sportiv din Franța, 6–5 în fața unui georgian clasat pe locul 3 în calificări, 6–2 contra unui britanic aflat pe locul 14.
Calificarea în semifinale i-a fost refuzată la doar 2 mm, într-un shoot-off dramatic cu un alt competitor francez.
„Este un rezultat mulţumitor, dar trebuie să lucrez mai mult, aici atâta nu este suficient!”, a declarat Tamás după concurs.
Următoarea provocare pentru talentatul arcaș: Campionatul Național.
(Sursa foto: csmtgm)
Sorin Crăciun

