Privire în trecut: Primele proteste de după 1990

În 18 februarie 1990, în Piaţa Victoriei a avut loc o manifestaţie anticomunistă, urmată, a doua zi, de o incursiune a minerilor în Bucureşti. Evenimentele din acea perioadă au rămas cunoscute sub numele de Mineriada din februarie 1990. Acţiunea fusese anunţată cu câteva zile înainte, prin numeroase manifeste lansate în Capitală.

Piaţa din faţa sediului Guvernului Provizoriu (Palatul Victoria) s-a umplut curând cu câteva mii de manifestanţi, care au început să scandeze lozinci împotriva Frontului Salvării Naţionale şi a preşedintelui de atunci, Ion Iliescu.

Iniţial, protestul era îndreptat împotriva Securităţii şi a comunismului, dar, după scurt timp, nemulţumirile s-au orientat spre cei care preluaseră puterea după căderea lui nicolae ceauşescu.


Pe pancarte, protestatarii au scris: „Jos Securitatea, suntem cu armata!”, „Securiştii-n mină, să avem lumină!”, „Securiştii pe tarlă, să crească producţia!”, „Revoluţia a fost doar o rotaţie de cadre?”, „F.S.N.=P.C.R.”, „F.S.N., du-te în U.R.S.S.!”, „Nu mai vrem comunişti, securişti, activişti!” etc. Reprezentanţii manifestanţilor au cerut să poată avea un dialog cu cei din guvern.

La un moment dat, în zona pieţei a apărut Gelu Voican Voiculescu, viceprim-ministru, care s-a afişat ostentativ cu o armă automată. Gesturile şi atitudinea lui au stârnit nemulţumiri în rândul celor prezenţi, declanşând o serie de evenimente încă neelucidate pe deplin. Unii manifestanţi au reuşit să pătrundă în sediul guvernamental.


Azopan.ro este o arhivă foto online dedicată salvării şi promovării patrimoniului fotografic analogic din România. Colecţia vizează publicarea cât mai multor poze realizate pe suport analogic, păstrate în depozite muzeale, în poduri, pe rafturi sau numai pe negativ.


Cotidianul Cuvântul liber vă va prezenta în curând imagini inedite din această arhivă, pentru a păstra şi a îmbogăţi memoria vizuală a trecutului nostru.
Foto: Azopan.ro
Pagină realizată de Sanda Viţelar