Festivalul Untold a început și în acest an cu momente care au provocat indignare în rândul românilor credincioși. În timpul concertului susținut de rapperul Ian, pe ecranele din spatele scenei au fost afișate imagini considerate de mulți ca fiind blasfemice: o reprezentare a Mântuitorului răstignit pe o cruce întoarsă, precum și o tânără care linge o cruce.
Acest gest a stârnit revoltă în rândul celor care percep astfel de manifestări ca o ofensă adusă credinței creștine. Mulți se întreabă cum este posibil ca, într-o țară majoritar ortodoxă, astfel de imagini să fie nu doar tolerate, ci și promovate.
Ni s-au terminat ideile? imaginația? nu mai știm cum să dăm pe dinafară?
Nu.
E mult mai simplu.
Lipsit de credință, omul simte că viața este un joc al întâmplărilor fără sens, un dans al pasiunilor trecătoare și al dorințelor nesatisfăcute, Absența credinței poate duce la o stare de alienare și de confuzie, unde valorile morale sunt relativizate, iar respectul pentru divinitate și pentru valorile sacre se estompează. Blasfemia devine astfel o expresie a acestei crize interioare, o încercare de a scăpa de frica de gol sau de absența sensului, prin cuvinte sau gesturi care sfidează ceea ce denotă divinitatea.
Trist.
sursa foto Clujenii.ro

