Adrian Armand Giurgea
Mă aşteptam ca, odată cu dispariţia măsurii preventive a controlului judiciar, administraţia Soós să explodeze de-a binelea. Credeam că, după 120 de zile în care „a fost parcat” în afara Primăriei, edilul ales al oraşului de pe Pocloş va veni la muncă şi va impune un ritm ameţitor întregii urbe astfel încât fiecare cetăţean în parte să simtă că interdicţia de a intra în primărie stabilită de procurori l-a capacitat într-atât pe primar încât, indiferent ce se va întâmpla cu dosarele sale, oraşul va intra imediat pe un făgaş al dezvoltării fără întoarcere. Vorba unora în campania electorală: sens unic…
M-am înşelat însă. Edilul s-a dus să se uite la amărâta de parcare din spatele fostului hotel Parc. Şi, apoi, s-a dus în vacanţă. A lăsat strada Gheorghe Doja tot neterminată şi a uitat pur şi simplu de podurile peste Mureş, de transportul public periurban, de Zona Metropolitană în fruntea căreia se află oraşul… A preluat însă dosarele cu şină de la viceprimarul care i-a ţinut locul, căci îi era atât de dor de muncă, de administrarea oraşului, însă a trebuit să-şi ia o pauză.
Căci 120 de zile a fost stresat de imposibilitatea de a sta pe fotoliul de primar. Dar, nu-l pot acuza prea mult, vorba lui Caragiale, „famelie mare”, fiecare cu priorităţile lui. Să aflăm însă, la un an şi ceva de când s-au pus panourile în jurul parcului unde va fi parcarea din centru, că abia acum încep lucrările de deviere a reţelelor de utilităţi, vorba unui târgumureşean comentator pe facebook, parcă îmi dă cu virgulă. Pentru că alţii fac un imobil de locuit cu câteva etaje, cu tot cu locurile de parcare aferente, în 30 de zile, iar noi avem nevoie de 8 luni de acum încolo doar pentru a devia reţelele de utilităţi.
Asta dacă nu cumva o să apară vreun crocobaur cu barbă care să blocheze în subteran întreaga şandrama pentru protecţia sa, fiind pe cale de dispariţie.
E totuşi bine că s-a început ceva, căci douăzeci de ani nu s-a făcut nimic, o să ziceţi. Da, dar când mă gândesc că unele lucruri sunt începute şi neterminate de peste 30 de ani, îmi vine acru. Spre exemplu, schimbarea mentalităţii poporului român. Undeva s-a împotmolit în istorie. Probabil în Punctul 8 al Declaraţiei de la Timişoara.
Căci altfel nu ai cum să înţelegi mersul acesta, „doi paşi înainte, unul înapoi”, pe care îl exersăm cu succes de atâta vreme… Şi nici incompetenţa unor potentaţi ai vremii care ne servesc cu nonşalanţă, zilnic, exemple ale nepotismelor şi cumetriilor care să-i îndestuleze. Pe ei şi familiile lor.
Căci, mereu, partidele au oamenii cei mai buni să-i înfigă în posturi cheie, concursurile sunt de faţadă, iar principiul meritocraţiei a fost şi el parcat pe dreapta de multă vreme. Acum e la modă populismul greţos, ideea egalitarismului divin, fără a avea vreo legătură însă cu creştinismul…
Dacă ne-am născut egali şi murim egali, ce rost are să învăţăm, să evoluăm, să dăm examene, important este să fim egali într-atât încât analfabetul să comenteze cartea scriitorului şi mitocanul să dea lecţii de bună purtare. Astăzi, piramida nu este doar răsturnată, este mocicolită în aşa hal încât lipsa ruşinii şi a bunului simţ a ajuns să fie normalitatea…
Să revenim însă la ale noastre… Şi, aşa cum vă spuneam, da, e bine că s-a dus Soós Zoltán la parcare, dar e rău că oraşul are frâna de mână trasă şi doi bolovani la roată într-un cabinet de viceprimar. Şi-l citeam pe Hermann Mark Christian, fostul consilier personal al edilului, amintindu-şi de ce a renunţat la a candida în 2020. În favoarea lui Soós Zoltán.
Vorbea omul despre trădare şi trădători. Despre frica lui Soós în faţa „cuibului de viespi” care populează primăria. Despre lipsa curajului. Şi, atunci când unul din oamenii care a stat atâta vreme în preajma ta, ca edil, părăsind la un moment barca, oarecum „învins de sistem”, nu poţi să nu te întrebi dacă nu are dreptate.
Căci avem în faţă exemple clare ale neputinţei şi dovezi incontestabile ale trădării. Şi poate de aici ar fi trebuit să vină o decizie fermă, poate chiar o demisie, nu din perspectiva controlului judiciar care l-a ţinut departe de administraţia în fruntea căreia a fost pus de votanţii din Târgu Mureş.
Ci din neputinţa de a tranşa lucrurile aşa cum a promis. Din neputinţa de a dezvolta oraşul aşa cum desenase în 2020. Ca urmare a multiplelor trădări. Pentru că anii trec, mai e puţin şi vin alegerile, iar târgumureşenii vor continua să privească cu jind la oraşele din jur.
Pentru că la noi „găştile” transpartinice îşi fac de cap fără să le pese de nimic altceva decât de bunăstarea lor. Dar încă e căldură mare. Poate din toamnă? Căci până atunci va tranşa şi Bolojan, premierul, problema administraţiilor locale şi îi va da probabil, astfel, putere primarului să taie în carne vie. Căci cu fum, ca la viespi şi albine, nu s-a priceput…
Mă tem însă că nu va avea curajul necesar nici atunci. Poate din acelaşi motiv: „famelie mare, renumeraţie mică, după buget, coane Fănică”…
Rămâne să vedem doar ce va face Kovács Mihály Levente, viceprimarul, cu valul de admiraţie pe care şi l-a atras în aceste 120 de zile. Se va irosi în spuma mării sau va lua placa de surf şi va sta deasupra? Deocamdată pare singur în cabinetul de viceprimar. Până când?