Cine a uitat o sumă de bani în autobuz?!

Pe una dintre cursele companiei Transport Local SA a fost găsită, astăzi 13 august, o sumă importantă de bani, predată cu onestitate de către unul dintre angajați. Persoana care a pierdut această sumă este invitată să ia legătura cu unul din angajații Transportului Local.

Dacă credeți că sunteți proprietarul de drept, puteți lăsa un mesaj privat sau prin serviciul de relații cu clienții la numărul de telefon 0265.269.077 între orele 08:00-15:00 și să furnizați următoarele informații:

✅Suma exactă pierdută

✅Ruta autobuzului pe care ați călătorit (de unde – până unde)

✅Data și ora aproximativă a călătoriei

✅Orice alte detalii relevante care ne pot ajuta să verificăm autenticitatea informațiilor

Atenție! Există înregistrările camerelor de supraveghere de pe autobuz.

Prin urmare, cei dornici de aventură sunt rugați să se abțină de la tentative nefondate – orice încercare de înșelăciune va fi identificată cu ușurință. Suma va fi returnată doar dacă informațiile oferite confirmă fără dubiu că sunteți persoana păgubită, au transmis reprezentanți ai Transportului Local.