La sfârşitul anilor ’20 şi începutul anilor ’30, un subiect „arzător” de dezbatere publică, mai ales pe timpul verii, era autorizarea sau blocarea construirii de ştranduri în diferite oraşe ale ţării. În aceste dezbateri au intervenit chiar şi marii oameni politici ai vremii, precum Nicolae Iorga. Opiniile pro sau contra erau legate de igienă sau morală, precum şi de locul ales pentru organizarea ştrandului. Dar, cu trecerea timpului, vocile care se împotriveau acestei modalităţi de petrecere a timpului liber s-au împuţinat şi chiar au fost înlocuite de păreri pozitive.
În ziarul „Drapelul” (19 august 1919, Lugoj), un articol semnat „mai mulţi orăşeni” recomandă municipalităţii să mute „baia Karl, acest ştrand artificial al oraşului nostru, care, abstrăgând că e ceva urât, ne mai face şi de batjocura străinilor. Căci nu e nici un aspect frumos să treci podul la oricare oră din zi şi să ai priveliştea care ţi-o oferă baia Karl. O foaie umoristică ar avea aci material bogat pentru o vară, publicând instantanee din acest miracol al Lugojului. Ar fi timpul suprem să dispară şandramalele acelea cu figurile caraghioase cari ţin să se arate trecătorilor de pe pod. Găsească oraşul alt loc pentru această baie, care nu mai are ce căuta aici în mijlocul oraşului, în cel mai frecventat punct al aceluia”.
Zece ani mai târziu, opoziţia lui Nicolae Iorga în construirea unui ştrand în Bucureşti este combătută astfel de C. A. Donescu în ziarul „Vremea” (11 aprilie 1929): „Nişte ingineri au făcut propunerea de-a construi Bucureştilor un ştrand… Un ştrand, după chipul şi asemănarea celor din marile capitale străine.
Propunerea a făcut senzaţie. Bucureştii, ştrand!… Condeiele tocite de-atâtea articole de grămadă s-au ascuţit la repezeală, pentru a specula «cea mai palpitantă chestiune». Desenatorii gazetelor s-au văzut, pe neaşteptate, în posesia celui mai bun subiect de şarjă. Însuşi d. Profesor Iorga s-a amestecat în discuţie. Chestiunea deci e gravă. «Ştrand n-aveau Bucureştii, spune d. Iorga.
Restul — după dorinţă şi ceva mai mult. Ce nu! Băi pentru popor. Bibliotecă naţională cu secţii prin suburbii. Teatre şi cinematografe pentru muncitori»… Dacă înţelegem bine sensul cuvintelor sale, d. profesor Iorga e ironic: voim ştrand, dar n-avem biblioteci. Sau, cu alte cuvinte, vrea să spună d-sa: întâiu faceţi biblioteci şi-apoi ştrand! […] Concepţie absurdă!… Niciodată inginerii aceştia nu vor face biblioteci. Fiindcă ei — ca oameni de afaceri — nu vor găsi niciodată vreo corelaţie între ştranduri şi biblioteci.
Şi mai absurd e să critice cineva această idee, când Statul nu cheltuieşte niciun ban pentru realizarea ei. Înţelegem să se critice condiţiile concesiunei; să se facă multă discuţie atunci când este vorba de alegerea terenului, să se aibă multă grijă ca acest ştrand să nu devie un loc de infecţie… Dar ştrandul, în sine!… Pentru ce?…“
La 10 august 1930, „Bilete de Papagal” laudă iniţiativa primarului Chiriţă Vasilescu de a organiza în Sectorul III Albastru „cel dintâi ştrand, construit la Şosea, […] care a cunoscut un succes nebănuit şi contribuie la rămânerea Bucureştenilor acasă şi la emanciparea de lăcomiile, anul acesta cumplit pedepsite, ale hoţilor hotelieri şi restauratori. […] Transportarea vieţii de litoral şi o modalitate de mare în oraşe fac oraşele mai frumoase şi existenţa şi mai sănătoasă şi mai plăcută.
Un om care se plimbă o dată pe zi în lumină, în aer şi în apă, sau măcar o dată pe săptămână, nu poate să nu fie mai viu decât osânditul de odinioară la vecinica încălţăminte, la gulerul permanent, la subsuorile constrânse şi la pantalonul ferecat cu şapte nasturi şi o sută de prejudecăţi şi ipocrizii.”