Ileana Sandu
Este praznic de întristare pentru uciderea celui mai aprins vestitor al pocăinţei, un eveniment biblic şi o zi sfântă respectată de mai multe biserici creştine care urmează tradiţiile liturgice.
Această zi comemorează martiriul prin decapitare al Sfântului Ioan Botezătorul, la ordinul lui Irod Antipa, în urma cererii răzbunătoare a fiicei sale vitrege Salomeea şi a mamei ei, Irodiada.
Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul este şi ultima mare sărbătoare din anul bisericesc, pentru că pe 1 septembrie începe un nou an.
Despre Sfântul Ioan Botezătorul se ştie că s-a retras în pustiu, unde a dus o viaţă ascetică, până când a primit porunca să înceapă să predice. Rolul lui nu a fost doar acela de a pregăti poporul pentru venirea lui Hristos, ci şi acela de a-L descoperi lumii ca Mesia şi Fiul lui Dumnezeu.
Este o zi de post, în care, potrivit tradiţiei, e bine să nu se mănânce alimente a căror formă aminteşte de cea a capului, precum roşiile, pepenii şi alte fructe, şi să nu se bea băuturi de culoare roşie, ca sângele care a fost vărsat la tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul.
Unii mănâncă în această zi doar struguri, în timp ce alţii ţin post negru toată ziua. În lumea tradiţională a satului nu se tăia nimic cu cuţitul, toate alimentele de la masă se rupeau cu mâna, iar farfuriile, blidele sau tipsiile erau lăsate deoparte.
O datină foarte răspândită pe vremuri presupunea începerea unui post mai special, aproape negru, post ce dura aproximativ două săptămâni, adică până la Ziua Crucii, menţionată în calendarul religios pe 14 septembrie, aceasta fiind şi explicaţia pentru vorba din popor care spunea despre acest post că ţine „de la cruce până la cruce”.
Cei care doreau să ţină acest post aveau voie să mănânce în fiecare zi numai o turtă de grâu sau de mălai, pe care trebuia să o coacă postitorul, iar celor care nu săvârşiseră păcate foarte grele li se permitea să mănânce şi poame. Se dormea direct pe pământ şi, dacă se putea, fără aşternut. Postul se termina printr-o pomană dusă la biserică. De asemenea, era respectată pomenirea morţilor.
În această zi tristă, lucrurile erau folosite cu atenţie, printre interdicţiile specifice fiind şi cea a folosirii măturii, deoarece deranja liniştea morţilor. Însă spiritele morţilor puteau fi îmbunate dând de pomană mere, pere sau castraveţi, potrivit etnologului Marcel Lutic.
Astfel, „varianta” de toamnă a sărbătorii Sântionului era, aşadar, în primul rând, un prilej de pomenire a morţilor şi a strămoşilor, o zi de post şi de reculegere pentru oamenii cu dragoste de cele sfinte.