RetroCuvântul-Istoria în paginile noastre
Trecutul are mereu ceva de spus. În cadrul acestei rubrici, redeschidem filele timpului și aducem la lumină articole, reportaje și fragmente din arhiva Cuvântul Liber. De la Ardeal Nou, 1946, continuat apoi de primul cotidian românesc din judeţ, Steau Roşie, până la Cuvântul Liber, din 1990 încoace.
Prin aceste materiale, redescoperim nu doar evenimentele și oamenii care au marcat epoca, ci și felul în care se scria, se gândea și se trăia jurnalismul de odinioară.
O incursiune în istoria presei locale — spusă chiar din paginile ei.
„Povestea unor milioane și a unui stilou sau cum a fost prins periculosul bandit Csepei Juliu-8 iulie 1946”

În paginile Ardealul Nou se regăsește o poveste desprinsă parcă dintr-un film polițist interbelic: „Povestea unor milioane și a unui stilou”, un articol care relatează isprăvile și prinderea „periculosului bandit Csepei Iuliu”. Ziarul descrie o perioadă în care „branșa banditismului s-a înmulțit peste tot, terorizând locuitorii acestui oraș”, iar poliția locală a fost pusă „pe gânduri”, încercând să-l prindă pe unul dintre cei mai cunoscuți infractori ai vremii.
Autorul articolului, semnat cu pseudonimul Rex, îl conturează pe Csepei Iuliu ca pe un „vechi client al poliției”, un om care „a început să fure încă din fragedă copilărie” și care, la doar 15 ani, „a desfășurat o activitate foarte bogată”. Se pare că tânărul nu s-a oprit niciodată din aventurile sale, trecând de la mici furturi la jafuri de proporții.
După o evadare spectaculoasă din „închisoarea militară Sibiu”, Csepei se întoarce la Târgu-Mureș, unde „începe din nou să dea lovituri noapte de noapte”. În doar câteva zile, el comite mai multe spargeri, furând sume considerabile: „28 de milioane” de la o familie, „1.500.000 lei” în altă noapte, iar în final reușește o lovitură de proporții — bijuterii și bani „în valoare de 30–40 milioane lei”.
Totuși, norocul nu i-a mai surâs. Într-o noapte de iulie, în timp ce încerca să pătrundă în locuința unei alte victime, poliția „alertată la timp” îl prinde „cu stiloul furat în mână”. Fugarul s-a refugiat „pe acoperișul casei”, dar nu a mai scăpat. „Ironia soartei” face ca obiectul care l-a dat de gol să fie chiar acel stilou: „cea mai frumoasă bijuterie: stiloul”.
Articolul se încheie într-o notă moralizatoare, specifică presei vremii: „Astăzi, când în așteptarea Curții Marțiale se odihnește în arestul Chesturii, Csepei are mai bine să fi mers la Zalău de unde-i originar, să-și vadă de brutărie… și să nu fi riscat milioanele câștigate pentru un stilou.”
Povestea lui Csepei Iuliu, amestec de aventură, ironie și morală, oferă o imagine fascinantă asupra vieții interbelice, a presei vremii și a felului în care crimele erau şi atunci spectacole pentru cititori.
În aceeaşi ediţie a ziarului regăsim şi alte informaţii interesante şi importante pentru cititorii de atunci.


Rubrică realizată de Sanda Viţelar

