200 de arbori plantați pe malul Târnavei Mari: acțiune de voluntariat la Sighișoara

Alex Corin

Aproape 200 de arbori au fost plantați sâmbătă pe malul râului Târnava Mare, în cadrul unei acțiuni de împădurire organizate de Primăria Sighișoara, în colaborare cu Apele Române Mureș, Ocolul Silvic Sighișoara și companiile Sefar & Monosuisse.

Evenimentul s-a desfășurat pe tronsonul dintre noul pod care leagă strada Viilor de cartierul Târnava II și limita administrativă cu localitatea Albești. Activitatea a reunit zeci de voluntari – localnici, reprezentanți ai instituțiilor partenere și angajați ai companiilor implicate – care au contribuit la plantarea speciilor de arbori adaptate condițiilor locale.

„Astăzi am plantat aproape 200 de arbori pe malul râului Târnava Mare, alături de o echipă minunată de voluntari! Mulțumită colaborării cu Apele Române Mureș, Ocolul Silvic Sighișoara și sprijinului esențial oferit de Sefar & Monosuisse, am reușit să derulăm o acțiune care înfrumusețează zona de la podul nou construit și până la limita cu UAT Albești”, a declarat Iulian Sârbu, primarul municipiului Sighișoara.

Edilul a subliniat că proiectul nu se oprește aici, promițând continuarea lucrărilor de ecologizare și reamenajare a malurilor Târnavei Mari: „La primăvară, ne vom bucura de un coridor verde dedicat plimbării și relaxării. Continuăm.”

Primarul a adresat mulțumiri tuturor celor implicați: „Apreciez colaborarea cu directorul ABA Mureș, domnul Sorin Vlad, cu directorul SGA Mureș, domnul Ovidiu Ianculescu, cu directorul Ocolului Silvic Sighișoara, domnul Ioan Diaconu, precum și cu domnul Hermann Povel, directorul Sefar & Monosuisse.”

Inițiativa face parte dintr-un program mai amplu al administrației locale pentru refacerea zonelor verzi și crearea de spații de recreere în jurul râului Târnava Mare.

„Mulțumesc tuturor celor care răspund de fiecare dată cu entuziasm unor astfel de inițiative pentru binele orașului nostru. Cu respect!”, a încheiat primarul Iulian Sârbu.