Pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local din 29 ianuarie se află un proiect de hotărâre care vizează una dintre cele mai importante investiții aflate deja în derulare în municipiu: „Modernizarea transportului public de călători al Municipiului Târgu Mureș”.
Nu este vorba despre o investiție nouă, ci despre actualizarea indicatorilor tehnico-economici ai proiectului, finanțat inițial prin POR 2014–2020 și continuat ca proiect etapizat prin Programul Regional Centru 2021–2027, cu termen de finalizare stabilit pentru 16 ianuarie 2028.
Prin hotărârea supusă aprobării, municipalitatea solicită modificarea Anexei privind indicatorii tehnico-economici, în special a duratei de execuție a lucrărilor, care ajunge oficial la 16 luni.
Valoarea totală actualizată a investiției este de 53.179.475,33 lei cu TVA (44.437.272,45 lei fără TVA), din care lucrările de construcții-montaj reprezintă peste 20,7 milioane lei cu TVA.
Proiectul vizează: modernizarea a 137 de stații de autobuz; amenajarea a 3 capete de linie; implementarea unui sistem de e-ticketing;dotarea stațiilor cu panouri de informare pentru călători.
Potrivit referatului de aprobare, această nouă actualizare nu vine dintr-o schimbare a soluției tehnice, ci din probleme apărute în teren și din modificări legislative care au influențat direct costurile și graficul de execuție.
În mod concret, prin Actul Adițional nr. 6/14.08.2025, valoarea contractului a fost suplimentată cu 818.888,86 lei fără TVA, ca urmare a unor dispoziții de șantier (DS SV2, DSE2, DS 4) și a creșterii cotei TVA de la 19% la 21% începând cu 1 august 2025. Calculat cu TVA, suplimentarea ajunge la aproximativ 991.855 lei.
Lucrările sunt executate de asocierea MULTINVEST AG – Antreprenoriat General SRL (lider de asociere) și Kontron Services România SRL.
În plus, antreprenorul a notificat municipalitatea că lucrările au fost sistate în perioada 18 decembrie 2025 – 31 ianuarie 2026, din cauza neexecutării la timp a branșamentelor electrice și de date necesare funcționării stațiilor. Estimarea beneficiarului este că aceste branșamente vor fi finalizate până la 30 martie 2026, iar montajul în stații poate fi asumat de constructor până la 30 iunie 2026.
Astfel, prin această hotărâre, Consiliul Local nu aprobă o investiție nouă, ci ajustează oficial parametrii unei lucrări deja în derulare, care va schimba modul în care arată stațiile de autobuz din Târgu Mureș și felul în care va funcționa sistemul de ticketing în transportul public în următorii ani.
Andrei Roman
Citește și

