11 februarie este Ziua Europeană a Numărului unic de urgenţă 112, număr gratuit si valabil în toate ţările UE. Acest număr este rezervat doar apelurilor ce necesită intervenţia IMEDIATĂ a serviciilor de urgenţă (Ambulanţă, Pompieri, Poliţie şi Jandarmerie).
Mobilitatea din ce în ce mai crescută a cetăţenilor europeni a demonstrat cât de importantă este standardizarea, la nivel european, a numărului de urgenţă 112. Astfel, în 1991, statele membre UE au decis introducerea acestui număr valabil pe tot teritoriul european, sub sloganul „O Europă – un singur număr!”
A continuat și în acest an campania de iluminare în roșu a unor clădiri emblematice din Tg.Mureş, respectiv UMFST Târgu Mureş, ISU Mureş şi Primăria Târgu Mureş.



Numărul 112 are prioritate în reţelele de telefonie fixă şi mobilă şi în ţări din afara UE, precum Andora, Croaţia, Elveţia, Insulele Feroe, Islanda, Liechtenstein, Monaco, Muntenegru, Norvegia, San Marino, Turcia, Vatican, în anumite ţări operând în mai multe limbi.
Apelarea acestuia este posibilă şi în cazul în care telefonul are bateria descărcată sau tastatura este blocată.
Sărbătorirea Zilei Europene 112 este un pas important în promovarea 112, ocazie cu care, în majoritatea țărilor europene au loc sesiuni de informare și prezentări despre 112 în școli, Ziua Uşilor Deschise și vizite în centrele de urgență 112.
112, de 22 de ani în România
În România, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (STS) a fost desemnat să implementeze şi să opereze Sistemul Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă 112 (SNUAU).
Primele teste ale soluţiilor tehnice au avut loc pe 1 Decembrie 2003, la 15 mai 2004 Sistemul Pilot 112 Bucureşti a intrat in teste, iar darea în exploatare a Sistemului 112 pe Bucureşti a început cu data de 15 iunie 2004.
După implementarea acestui număr, următoarea prioritate a autorităţilor a fost şi rămâne popularizarea lui, educarea oamenilor şi dezvoltarea sistemului.
În urma sondajelor, s-a constata că sunt puţini cei care ştiu de existenţa numărului de urgenţă 112 şi au început campaniile de informare şi educare, prin spoturi radio-tv, campanii, workshop-uri şi filme demonstrative, care prezintă principalele manevre de prim ajutor, explicate şi ilustrate de medici specialişti din cadrul SMURD, dar şi consecinţele apelării abuzive a numărului 112.
Orice apel abuziv poate să ucidă o persoană. Asigura-te că ai o urgenţă, apoi apelează 112!
Amenda pentru apelarea falsă sau abuzivă a numărului unic de urgenţă 112 este cuprinsă între 500 şi 1.000 de lei.
În acelaşi scop, de popularizare şi informare, România a fost a doua ţară, după Franţa, care şi-a desemnat Ambasadorul 112. Cântăreaţa şi actriţa Monica Anghel a fost persoana aleasă să promoveze 112, să adune fonduri destinate Fundaţiei 112 şi va susţină misiunea acesteia pentru a asigura calitatea serviciului.
Anul 2025 este un reper în utilizarea numărului unic de urgență 112, anunță Serviciul de Telecomunicații Speciale, care arată, într-un comunicat, că anul trecut s-a înregistrat cea mai mică rată de apeluri nejustificate la 112 – doar 36,16% din totalul convorbirilor.
Operatorii STS au gestionat 8.809.009 apeluri, dintre care 63,84% au necesitat intervenția agențiilor specializate – Ambulanță, Poliție, ISU-SMURD, Jandarmerie sau Salvamont. Județul Argeș conduce în topul privind cele mai multe apeluri abuzive.
În 2025 s-a înregistrat un număr de trei ori mai mic al apelurilor non-urgente față de 2015. STS consideră că acesta este rezultatul „mai multor măsuri precum campaniile de conștientizare, dezvoltările continue în domeniu, activități tehnice cu furnizorii de servicii de comunicații electronice, producătorii de terminale telefonice și echipamente de rețea, activități de ordin juridic și operațional cu autoritățile de reglementare și structurile Ministerului Afacerilor Interne sau demersuri împreună cu agențiile specializate de intervenție, dar mai ales este rezultatul activității cetățenilor care au ales să utilizeze responsabil numărul 112”.
Serviciul de urgenţă 113, pentru persoanele cu deficienţe de auz şi vorbire
A intrat în vigoare în România, pe 26 octombrie 2015.
Persoana cu dizabilităţi apelează numărul 112, este identificată automat de sistem, apoi primeşte un SMS în care este rugată să trimită un mesaj la 113 în care să explice ce s-a întâmplat şi la ce adresă solicită un echipaj de poliţie, pompieri sau ambulanţă.
Citeşte şi: Mai mult de jumătate din apelurile la 112 ale mureșenilor sunt non-urgente
STS precizează că, pentru a putea utiliza acest număr, este obligatorie înscrierea în baza de date a serviciului 112, potrivit informaţiilor ce vor fi publicate pe site-ul www.112.ro.
Alex Corin
Ultimele ştiri:

