Sezonul regulat al campionatului Diviziei A la handbal feminin se apropie de final, iar joi, 12 februarie, CSM Târgu Mureș a obținut o victorie clară în deplasare, 31-18, în fața formației CSU Universitatea de Vest Timișoara.
Partida a contat pentru ultima etapă din Divizia A, Seria C. Tot joi s-a disputat și confruntarea dintre CS Măgura Cisnădie și CNOPT Bistrița, încheiată cu scorul de 36-30 în favoarea gazdelor.
Celelalte două meciuri ale etapei a 14-a sunt programate duminică, 15 februarie, de la ora 13:00: CS Gloria Bistrița DivA – CSU Cluj-Napoca și CSU Reșița – CSU Oradea.
În clasament, mureșencele conduc cu 26 de puncte, fiind urmate pe podium de CS Gloria Bistrița DivA și CS Măgura Cisnădie, ambele cu câte 20 de puncte (Gloria având un meci mai puțin disputat).
Primele două clasate din fiecare dintre cele trei serii, precum și cele mai bune două echipe de pe locul 3 (în baza rezultatelor obținute cu primele două clasate), vor evolua în play-off-ul pentru promovare.
(Sursa foto: CSU Universitatea de Vest Timișoara)
Sorin Crăciun
Citește și,

