Mai multe zone din Târgu Mureș și din județ rămân fără apă. Aquaserv anunță întreruperi programate până în timpul nopții

Compania Aquaserv a anunțat sistarea furnizării apei potabile miercuri, 13 mai 2026, în mai multe zone din județul Mureș, pentru efectuarea unor lucrări la rețeaua de distribuție.

Potrivit operatorului, între orele 09:00 și 15:00, furnizarea apei va fi întreruptă în municipiul Cristuru Secuiesc, pe strada Fabricii.

De asemenea, întreruperi sunt programate și pe timpul nopții, între orele 22:00 și 03:00, în mai multe zone din Târgu Mureș și localitățile din apropiere. Vor fi afectate străzile Sfântul Ioan, Sfântul Ștefan și Între Movile din Târgu Mureș, precum și localitățile Livezeni, Sânișor, Poienița și Ivănești.

Citeşte şi: 13 mai, ziua în care, la Târgu Mureş, omagiem eroii apelor, ai inundaţiilor anului 1970

Reprezentanții Aquaserv avertizează că, după reluarea alimentării, este posibil ca apa să fie tulbure pentru o scurtă perioadă, din cauza depunerilor antrenate în conducte. Consumatorii sunt sfătuiți să utilizeze apa doar în scopuri menajere până la limpezirea completă.

Alex Corin

Urmăreşte şi: