La Universitatea Națională de Știință și Tehnologie Politehnica București a avut loc o dezbatere dedicată impactului inteligenței artificiale asupra educației, economiei și societății, în cadrul Catedrei UNESCO, eveniment la care a participat deputatul PSD Dumitrița Gliga.
Aceasta a subliniat că inteligența artificială reprezintă una dintre marile transformări ale prezentului, cu efecte directe asupra modului în care circulă informația, se desfășoară activitățile economice și se conturează viitorul profesiilor. În acest context, a fost evidențiată necesitatea ca România să investească mai mult în educație, cercetare și formarea unor generații capabile nu doar să utilizeze tehnologia, ci să o înțeleagă și să o folosească în mod responsabil.

Dumitrița Gliga a subliniat că, indiferent de ritmul progresului tehnologic, elementul esențial rămâne dimensiunea umană a educației și a societății, arătând că relația dintre profesor și elev, medic și pacient sau om și comunitate nu poate fi înlocuită de inteligența artificială, oricât de avansată ar deveni aceasta. În cadrul evenimentului a fost adusă în discuție și inițiativa Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie (UMFST) din Târgu Mureș de a aplica pentru înființarea unei Catedre UNESCO de etică în medicină, proiect considerat un pas important în consolidarea legăturii dintre educație, cercetare și etică.
Vezi și: O nouă amendă record pentru aruncarea gunoaielor aiurea în Târgu Mureş
Totodată, conferința a marcat 70 de ani de apartenență a României la UNESCO, moment în care a fost evidențiat rolul țării noastre în cooperarea internațională din domeniul educației, științei și culturii. Evenimentul a inclus intervenții ale unor personalități din mediul academic și instituțional, între care ambasadorul României la UNESCO, Simona Mirela Miculescu, academicianul Mircea Dumitru, precum și reprezentanți ai Ministerului Educației, Academiei Române și ai conducerii Universității Politehnica București, care au abordat perspectivele etice, filosofice și instituționale ale dezvoltării inteligenței artificiale și rolul educației în această transformare globală.

Diana Cărburean

