Adrian Armand Giurgea
Mi-am aruncat ochii dis de dimineaţă pe pagina de facebook a primarului de la Târgu Mureş încercând să îmi dau seama dacă, la jumătatea celui de-al doilea mandat, avem o viziune. Avem o schimbare. Avem o piatră de care să ne agăţăm în speranţa că nu ne transformăm într-o localitate prea puţin frecventabilă. Nu doar de turişti, ci chiar şi de localnici. Din păcate, lucruri mărunte şi vorbe despre… mâine. Despre „ce vom face când vom face”. Şi despre proiecte ale unei administraţii care ar trebui să rămână doar amintire, însă care astăzi pare că sunt mai actuale ca niciodată.
Proiecte despre care acum şase ani nu vorbea nimeni pentru că târgumureşenilor li se prezenta un plan în 100 puncte. E drept, pentru 10 ani. Dar şase au trecut deja… Iar placa scârţâie tot mai rău pe fondul unor scandaluri care nu credeam că se vor reaprinde şi care au la bază nimic altceva decât cine şi cum să pună mâna pe banii comunităţii… Aşadar, vorbim din nou despre tren metropolitan, centuri, poduri… Vise frumoase. Care vin din neant şi nu au nici astăzi o perspectivă clară.
Probabil le vor moşteni alţii şi se vor plânge de „greaua moştenire”, căci, la un moment dat, prin nerealizarea lor sistematică acum când încă sunt necesare, toate acestea vor fi anacronice. Dar cineva le va face pentru că sunt cuprinse într-un plan… Gunoaie, credite, găşti. La fel ca acum 10 ani… Gunoi în coşurile stradale. Răfuieli între „clanuri”. Scandal mocnit. Neputinţă. Ăsta este „oraşul trandafirilor” astăzi văzut din stradă şi completat cu frânturile luate din online, chiar din pagina edilului.
Acolo unde cel mai tare m-a izbit reacţia unui târgumureşean, a unei doamne, de fapt, la materialul postat pe pagina primarului de echipa acestuia, material în care ni se spune cât de greu a fost şi cât de frumos este acum un spaţiu de joacă. Şi de ce, nici astăzi, nu s-a deschis Vichendul… „Nu doar un parc necesită reabilitare…tot oraşul necesită reabilitare”, îi scrie o doamnă primarului la şase ani de la momentul în care a câştigat primul mandat în fruntea urbei.
La şase ani de când promitea o adevărată revoluţie şi ducerea Târgu-Mureşului în topul oraşelor acestei ţări. Iar concluzia aceasta nu este a unui politician dornic să se afirme. Nici a unui troll pus de cineva să râcâie la temelia întâiului gospodar. Este concluzia tristă a unei femei care, sunt sigur, chiar dacă a votat altfel acum şase ani sau acum doi ani, aştepta mai mult. Pentru că, aşa cum a recunoscut-o cândva împotriva propriei candidaturi un fost edil, „târgumureşenii merită mai mult” şi, în consecinţă, unii chiar aşteaptă mai mult…
Însă timpurile par a nu fi nici acum de partea lor. Iar revoluţia promisă e departe. Doar intrarea în top este posibilă. Într-un top răsturnat sau al neputinţei. Chiar dacă guvernarea şi administrarea locală sunt astăzi în puterea comunităţii maghiare. Fără frâne între „palate”, fără Opoziţie şi cu multe conexiuni la guvernare. În afara proiectelor guvernamentale şi a celor derulate de UMFST, oraşul lasă în continuare impresia că este în stagnare. E mijlocul anului şi parcarea din centru nu se vede.
Vorbim mereu despre ea, ca despre „podul lui Florea”. Sau despre „inelul mare” şi „inelul mic”, recte ocolitoarele oraşului. Probabil când se vor face va fi secat Mureşul, iar inelele nu vor fi altceva decât drumuri de interior, printre sau prin noile cartiere ale urbei. Îmi arunc ochii peste un material scris de un coleg de breaslă acum 6 ani, în momentul în care edilul de astăzi îşi lansa programul. Reproduc mai jos o frântură din textul menţionat.
„Programul are 100 de puncte/proiecte pentru următorii 10 ani. Printre propunerile concrete pe termen scurt: 3 parcări supraterane din oraş în primii 4 ani (prima în 2 ani, în spatele Teatrului Naţional, cu 500 de locuri, încă una lângă Mureş Mall, cu 400 de locuri, a treia neprecizată), construirea unui parc tehnologic în fosta fabrică de cărămidă, începerea centurii oraşului prin nord-vest, în zona Ungheni – Nazna – Sântana de Mureş – Ernei (din bugetul local şi cel judeţean), punerea în practică a proiectului de reabilitare a zonei pârâului Poklos (“care e o ruşine acum”), îmbunătăţirea sistemului de circulaţie rutieră, a infrastructurii de învăţământ şi a celei de asistenţă socială etc.”, relata atunci presa locală.
Cu ce ne-am ales în viaţă??? Vorba cântecului… Şase ani s-au dus… Iar 2030 nu cred că ne va plasa între primele 10 oraşe ale României. Vom căuta probabil şi atunci liniştea, frumosul şi relaxarea în vecini. În oraşele de la noi care au reuşit sau chiar la străini… Pentru că nu mai e timp de vreo revoluţie. Dacă nu s-a putut în şase ani, cum să se poată în patru, mai ales că vor fi întrerupţi de o campanie electorală sau chiar două cu mult zgomot…
Spre exemplu, zilele trecute, admiram calmul, liniştea, curăţenia unui oraş pe care visam ca Târgu Mureş să îl concureze. Debrecen… Cei care l-au dezvoltat şi îl administrează au avut viziune. Cei care trăiesc acolo îl respectă. La noi este un amalgam de neputinţe. Măcar de s-ar fi dus unii de pe la noi să le ceară sfaturi şi suport celor de acolo. Poate am fi reuşit ceva. Nu s-a putut… Vina este împărţită, iar oraşul rămâne în urmă, îngropat în dispute sterile cu mize mici.
Chiar şi atunci când ai crede că „planetele s-au aliniat”. Parcăm tot pe trotuare. Copiii caută relaxarea şi şcoala tot la Cluj, Braşov sau Sibiu… Poate ar trebui să dăm un mandat oraşul în locaţie de gestiune UMFST-ului. Poate cu dascălii – apropo, azi e Ziua Învăţătorului, vă obosiţi să duceţi un gând bun către cei care v-au pus creionul în mână?! – şi doctorii de acolo vom reuşi să ne facem bine. Iar apoi să facem din nou alegeri. Fără mize etnice şi fără răfuieli între găşti.
Cu o singură miză: binele comun. Fără proiecte pe sute de pagini. Fără promisiuni deşarte. La început, poate, ar trebui să găsim formula scurtă şi simplă de administrare a oraşului. Curăţenie, disciplină şi respect. Apoi restul. Pentru că altfel ne vom sufoca în propria neputinţă. Şi ne putem întoarce oricând la versurile poetului pentru a le adapta târgului de pe Pocloş: „Trec anii, trec lunile-n goană şi-n zbor săptămânile trec… Îmi iau geamantanul şi plec”… Părerea mea.
Citește și