Nicolae Băciuţ
Romulus Guga – 1983. Cea dintâi pierdere dureroasă, după ce am ales Târgu-Mureşul ca „prag de lume şi potecă patimei”.
Apoi, pe rând, Anton Cosma, Ioan Radin Peioanov, Radu Ceontea, Mihai Sin, cei cu care începusem bătălia pentru cuvânt la Târgu-Mureş, cei alături de care am dus mai bine de un deceniu greul revistei Vatra, acea Vatră cu care mă identific, în care mă regăsesc, cu tinereţea şi cu visele mele.
Restul ţine de telenovele.
Din lumea Teatrului mureşean, m-am despărţit pe rând de Romulus Feneş, Mihai Gingulescu, Ion Fiscuteanu, Zeno Fodor, cei cu care am interferat mai mult, cu care m-am regăsit în solidaritate, dintr-o generaţie care a ţinut sus steagul Teatrului Naţional.
Au urmat Zeno Ghiţulescu, Dumitru Silitra, Ion Dumbravă, Lazăr Lădariu – autorii care au dat de identitate poetică unui avânt literar la Târgu-Mureş.
Lista este însă mult mai lungă, nu vreau să fac un pomelnic, din toate domeniile cultural-artistice, sărăcind tot mai mult tezaurul viu al Mureşului.
Ceea ce s-a adunat „dincolo” creşte cu repeziciune în defavoarea lui „dincoace”.
A rămas de veghe sfidând timpul, Ilie Şandru, cel care, în al nouălea deceniu de viaţă, a tipărit an de an câte o carte, râzând în faţă bătrâneţii cu tinereţea lui creatoare. Ţinând Topliţa legată de locurile natale mureşene, cu firele tainice ale nevoii de frumos şi de istorie dreaptă.
Dar, s-a dus şi Ilie Şandru, în nedreapta adunare prin scădere.
Într-o tovărăşie a idealurilor, l-a urmat pe Dumitru Hurubă, cel din Subcetate, dar care a făcut o Cetate literară, cu geografia literară a naşterii în suflet, în Simeria care i-a fost gazdă primitoare…
Toţi au însă un avantaj – au creat opere care rămân nu doar ca mărturie a timpului pe care l-au însoţit, ci ca tezaur pentru timpul care vine, căci, nu-i aşa, arta e nemuritoare, iar făuritorii ei rămân mereu în dialog cu lumea. (sursa – Revista Cadran-Jurnal mureşean, nr.5/2026, redactor şef Nicolae Băciuţ)
Citește și