Sanda Viţelar
În oraşul nostru există o performanţă administrativă care ar merita brevetată. Nici fizicienii cuantici nu au reuşit ce au reuşit politicienii locali: să creeze un viceprimar care există şi nu există în acelaşi timp.
Pe hârtie, lucrurile sunt simple. Avem o majoritate, avem o coaliţie, avem funcţii împărţite frăţeşte şi democratic, avem fotografii, zâmbete şi comunicate pline de responsabilitate şi grijă faţă de cetăţean. Totul pare în regulă. Aproape suspect de în regulă.
Doar că prin Primărie circulă o legendă urbană. O ştie femeia de serviciu, o ştie portarul, o ştie funcţionarul care împinge dosare dintr-un birou în altul, o ştie şi porumbelul care stă pe pervazul instituţiei. Se spune că există un viceprimar oficial şi un viceprimar… neoficial. Unul apare în organigramă. Celălalt apare peste tot pe unde se iau decizii.
Unul are funcţia. Celălalt are influenţa.
Unul semnează unde trebuie. Celălalt decide ce trebuie semnat.
Ca să fiu mai clară, asistăm la o adevărată reprezentaţie de teatru administrativ. Decorurile sunt noi, actorii principali s-au mai schimbat, dar regizorul pare că a rămas acelaşi. Iar spectatorii sunt obligaţi să aplaude fără să întrebe cine conduce, de fapt, spectacolul.
Şi totuşi.
Dacă totul este doar o bârfă, atunci de ce toată lumea şopteşte acelaşi lucru? Dacă totul este o invenţie, de ce nimeni nu se grăbeşte să o demonteze? Dacă puterea este exercitată exclusiv de cei care au primit-o legal, de ce există impresia generală că unele uşi se deschid doar pentru cine trebuie?
În administraţia locală există un sport extrem foarte practicat: privitul în altă parte. Este disciplina la care funcţionarii, politicienii şi instituţiile de control au ajuns campioni olimpici. Toată lumea vede. Nimeni nu vede oficial. Toată lumea ştie. Nimeni nu ştie instituţional.
E fascinant.
În alte locuri se vorbeşte despre digitalizare, inteligenţă artificială şi oraşe inteligente. Noi experimentăm administraţia paranormală. Funcţii care se transferă prin telepatie. Autoritate exercitată prin prezenţă spirituală. Decizii luate de oameni care, teoretic, nu ar trebui să le ia.
Iar cetăţeanul? Cetăţeanul priveşte şi încearcă să înţeleagă cine conduce oraşul. Omul din fotografie sau omul din umbră? Cel din organigramă sau cel din realitate?
Citește și