Dr. Diana Pop
La reuniunea anuală a Societăţii Americane de Oncologie Clinică (ASCO), cel mai important congres de oncologie din lume, o sală plină cu aproximativ 9.000 de specialişti s-a ridicat în picioare şi a aplaudat aproape un minut. Motivul nu a fost un discurs inspiraţional şi nici un premiu acordat unui cercetător celebru, ci datele unui studiu care ar putea schimba soarta unei boli considerate, până nu demult, aproape imposibil de învins.
Pentru cine priveşte din afara sistemului medical, o rundă de aplauze poate părea ceva firesc. În realitate, în lumea medicinei astfel de momente sunt extrem de rare. Medicii nu sunt obişnuiţi să primească recunoaştere pentru faptul că îşi fac meseria bine; performanţa este considerată parte din responsabilitatea lor de zi cu zi. De aceea, când mii de oncologi reacţionează spontan şi se ridică în picioare pentru o prezentare ştiinţifică, este un semn clar că au în faţă rezultate cu adevărat remarcabile.
ASCO 2026 a reunit peste 40.000 de participanţi din întreaga lume şi a inclus mai mult de 7.000 de lucrări ştiinţifice. Au fost prezentate rezultate promiţătoare pentru noi tratamente în cancerul pancreatic şi cancerul de prostată, au fost discutate situaţii în care anumite intervenţii chirurgicale ar putea fi evitate, iar cercetătorii au analizat inclusiv impactul pe care medicamentele folosite pentru scăderea în greutate l-ar putea avea asupra evoluţiei unor forme de cancer.
Cu toate acestea, unul dintre studiile care au atras cel mai mult atenţia a fost cel dedicat cancerului pancreatic metastatic.
Cancerul de pancreas rămâne una dintre cele mai agresive şi mai letale forme de cancer. În stadiul metastatic, supravieţuirea medie este de aproximativ şase-şapte luni, iar în ultimele decenii progresele terapeutice au fost puţine. Este un diagnostic care schimbă vieţi într-o singură clipă şi care continuă să fie asociat cu una dintre cele mai dificile lupte din oncologie.
În peste 90% dintre cazuri, boala este alimentată de o mutaţie a genei KRAS. Această genă funcţionează ca un întrerupător care controlează multiplicarea celulară. În cancerul pancreatic, întrerupătorul rămâne blocat pe poziţia „pornit”, iar celulele continuă să se dividă necontrolat. Timp de aproape 40 de ani, KRAS a fost considerată o ţintă imposibilă pentru dezvoltarea de medicamente. Cercetătorii ştiau unde se află problema, dar nu găseau o modalitate eficientă de a o bloca. În oncologie, KRAS a devenit aproape legendară prin dificultatea de a fi „atacată” terapeutic.
Acum, după patru decenii de încercări, pare că această barieră începe să fie depăşită. Tratamentul care a stârnit reacţia sălii se numeşte daraxonrasib, o moleculă dezvoltată de compania americană Revolution Medicines. Medicamentul se administrează sub formă de comprimat, fără perfuzii şi fără proceduri complexe. Rezultatele prezentate la congres au arătat că terapia a fost semnificativ mai eficientă decât chimioterapia standard la pacienţii cu una dintre cele mai frecvente şi agresive forme de cancer pancreatic.
Jumătate dintre pacienţii trataţi cu daraxonrasib au supravieţuit mai mult de 13 luni, comparativ cu aproximativ 6-7 luni în grupul care a primit tratamentul standard. Cu alte cuvinte, supravieţuirea mediană aproape s-a dublat, de la 6,7 luni la 13,2 luni. Mai mult, riscul de deces a fost redus cu aproximativ 60% comparativ cu chimioterapia convenţională.
În cifre, diferenţa poate părea modestă pentru cine priveşte din exterior. Pentru un pacient cu cancer pancreatic metastatic însă, câteva luni suplimentare pot însemna o aniversare petrecută alături de familie, un Crăciun, o vacanţă sau pur şi simplu mai mult timp de viaţă trăit cu sens.
Oncologul american dr. Monty Pal a descris rezultatele ca reprezentând o schimbare fără precedent în abordarea cancerului pancreatic avansat. Importanţa descoperirii depăşeşte însă această singură boală. Proteina vizată de noul medicament este implicată şi în alte tipuri de cancer, ceea ce deschide perspective pentru dezvoltarea unor terapii similare în viitor.
Ştiinţa avansează de cele mai multe ori în paşi mici, aproape invizibili pentru publicul larg. Dar uneori apare un moment care reaminteşte tuturor de ce merită zecile de ani de cercetare, eşecurile şi încercările repetate.
Nu ştim încă dacă daraxonrasib va schimba definitiv istoria cancerului pancreatic. Ştim însă că reprezintă unul dintre cele mai importante progrese văzute în această boală în ultimele decenii.
Iar într-un domeniu în care veştile bune apar rar şi se obţin greu, uneori acesta este motiv suficient pentru ca o sală întreagă de oncologi să se ridice în picioare.
Citește și