Un incendiu puternic a izbucnit ieri la un operator economic situat pe strada Târnavei din municipiul Sighișoara, mobilizând forțe importante de intervenție ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență Mureș.
Pompierii militari din cadrul Detașamentului de Pompieri Sighișoara au intervenit de urgență cu trei autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD. Din cauza amploarei incendiului, în sprijin a fost trimisă și o autospecială de stingere din cadrul Detașamentului de Pompieri Târgu Mureș. La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta cu flacără deschisă și degajări mari de fum la un depozit de fier vechi, afectând o suprafață de aproximativ 150 de metri pătrați. Intervenția promptă a pompierilor a permis localizarea rapidă a focului, fiind împiedicată extinderea acestuia la alte zone ale operatorului economic.
Potrivit Biroului de Presă al ISU Mureș, după mai multe ore de luptă cu flăcările, incendiul a fost lichidat. În urma evenimentului au ars materiale combustibile, precum și mai multe tricicluri și mopede electrice aflate în depozit. Din fericire, nu au fost înregistrate victime, iar echipajele de intervenție au acționat pentru înlăturarea efectelor negative produse de incendiu.
Diana Cărburean

