243 de sancțiuni contravenționale aplicate de polițiști

La data de 14 iunie 2026, în intervalul orar 13:00–17:00, polițiștii rutieri din Mureș au desfășurat o acțiune pe DN15, având ca scop creșterea gradului de siguranță rutieră, prevenirea accidentelor de circulație și combaterea principalelor cauze generatoare de evenimente rutiere.

În cadrul activităților desfășurate, polițiștii au efectuat 62 de testări cu aparatele din dotare pentru depistarea consumului de alcool și substanțe psihoactive.

Ca urmare a abaterilor constatate, au fost aplicate 243 de sancțiuni contravenționale. Dintre acestea, 139 au fost pentru depășirea regimului legal de viteză, 37 pentru nepurtarea centurii de siguranță, 2 pentru conducerea sub influența alcoolului, 1 pentru depășire neregulamentară, 1 pentru neacordare de prioritate și 1 pentru folosirea telefonului mobil la volan.

Totodată, au fost aplicate 62 de sancțiuni pentru alte abateri, printre care lipsa inspecției tehnice periodice, defecțiuni privind starea tehnică a vehiculelor, abateri comise de pietoni, trotinetiști, lipsa documentelor și alte încălcări ale normelor rutiere.

În cadrul acțiunii au mai fost sancționați 7 pietoni și 3 trotinetiști.

De asemenea, polițiștii au dispus 11 măsuri de reținere a permiselor de conducere, dintre care 5 pentru depășirea vitezei legale cu peste 50 km/h, 2 pentru nerespectarea culorii roșii a semaforului, 1 pentru depășire neregulamentară, 2 pentru conducere sub influența alcoolului și 1 pentru conducere sub influența substanțelor psihoactive.

Au fost retrase 11 certificate de înmatriculare, iar 19 vehicule au fost verificate tehnic cu sprijinul reprezentanților Registrului Auto Român.

Pe durata desfășurării acțiunii, nu au fost înregistrate accidente rutiere.

Componenta preventivă a fost, de asemenea, prezentă, fiind desfășurată o activitate de informare, în cadrul căreia au fost distribuite 70 de flyere cu recomandări pentru participanții la trafic.

Polițiștii rutieri vor continua astfel de acțiuni și în perioada următoare, pentru menținerea unui climat de siguranță pe drumurile publice și pentru responsabilizarea tuturor participanților la trafic.