Marius Paşcan
Ani la rând, PNL şi PSD au guvernat împreună. Nu întâmplător şi nu pentru câteva săptămâni. Au împărţit ministere, funcţii, agenţii, prefecturi, companii de stat şi consilii de administraţie. Au candidat chiar şi pe liste electorale comune. S-au susţinut reciproc, s-au legitimat reciproc şi ne-au explicat, cu gravitatea specifică interesului de partid, că această convieţuire era indispensabilă pentru „stabilitatea României”. Stabilitatea cui?
Pentru cetăţean au rămas facturile, taxele, inflaţia, nesiguranţa şi degradarea puterii de cumpărare. Pentru clientela politică au rămas funcţiile, indemnizaţiile, sinecurile şi instituţiile populate după criteriul carnetului de partid, al rudeniei sau al obedienţei.
Acolo, în adâncul sistemului, pacea dintre PSD şi PNL a fost aproape desăvârşită. Nu s-au războit serios pentru desfiinţarea privilegiilor. Nu s-au luptat până la capăt pentru depolitizarea companiilor de stat. Nu s-au sfâşiat din cauza consiliilor de administraţie supradimensionate, a agenţiilor inutile sau a salariilor disproporţionate plătite din bani publici. În aceste zone, duşmanii de astăzi au fost multă vreme parteneri disciplinaţi.
A venit apoi guvernarea Bolojan, cu promisiunea reformei şi cu imaginea omului sever, trimis să facă ordine într-un stat scăpat de sub control. Ordinea a început, însă, de jos. Cetăţeanul a simţit repede majorările de taxe, scumpirile, îngheţările şi austeritatea. Reforma profundă a statului a mers mult mai încet.
Unele posturi au fost reduse, anumite măsuri administrative au fost adoptate, dar marile reţele de influenţă, privilegiile politice şi mecanismele prin care partidele îşi hrănesc clientela nu au dispărut. Nota de plată a fost prezentată rapid populaţiei. Curăţenia din propriile curţi a rămas o lucrare amânată.
Cât timp au existat bani de împărţit, PSD şi PNL au găsit suficiente formule de colaborare. Când banii s-au împuţinat, deficitul a devenit sufocant, economia a intrat în dificultate, iar scadenţa iresponsabilităţii bugetare a sosit, frăţia s-a transformat în război.
Dintr-odată, liberalii au descoperit că social-democraţii sunt răul absolut. Au devenit puritani peste noapte. Ei nu au votat, nu au numit, nu au negociat, nu au împărţit şi nu au fost acolo. Metaforic vorbind, ei usturoi nu au mâncat, dar susţin că numai PSD miroase.
PSD aplică aceeaşi tehnică. Se comportă ca şi cum ar fi sosit ieri în politica românească şi ar fi găsit întâmplător, pe masa Guvernului, deficitul, inflaţia, datoria şi facturile propriei guvernări. Fiecare încearcă să lase vina în braţele celuilalt.
PNL s-a adăpostit în spatele imaginii de reformator a lui Ilie Bolojan. Partidul a cultivat legenda salvatorului sever, aproape providenţial, singurul care ar mai putea ţine România în picioare. Restul liberalilor au rămas strategic în penumbră, ca nu cumva publicul să-şi amintească faptul că partidul nu a apărut odată cu Bolojan şi că a participat nemijlocit la guvernările care au produs actuala criză.
Toţi vorbesc despre moralitate. Toţi invocă interesul naţional. Toţi pretind că au fost trădaţi de ceilalţi. Aproape nimeni nu îşi asumă partea de răspundere pentru deficit, risipă, fiscalitate, inflaţie şi degradarea nivelului de trai.
Preşedintele Nicuşor Dan le-a reproşat public faptul că fac deja calcule pentru alegerile din 2028, în loc să ofere guvernare. Aici se află miezul întregului spectacol. România cere soluţii. Partidele calculează procente. Românii cer stabilitate. Liderii îşi pregătesc campaniile. Ţara cere responsabilitate. Fiecare caută un vinovat convenabil.
Nu asistăm la o confruntare între inocenţi şi vinovaţi. Asistăm la lupta pentru supravieţuire electorală a unor partide care au guvernat împreună, au luat împreună decizii şi au produs împreună consecinţe. S-au schimbat replicile. S-au schimbat alianţele. S-au schimbat măştile. Sistemul de complicităţi a rămas.
Iar cât timp reforma începe cu buzunarul cetăţeanului şi se opreşte la uşa partidului, România nu este guvernată. Este doar administrată electoral, de la un scrutin la altul.
Citește și