Dr. Diana Pop
Pentru majoritatea dintre noi, vorbirea este atât de firească încât rareori ne gândim la ea. Pentru persoanele diagnosticate cu scleroză laterală amiotrofică (SLA), însă, pierderea treptată a capacităţii de a comunica reprezintă una dintre cele mai dureroase consecinţe ale bolii.
Astăzi, la graniţa dintre neuroştiinţă şi inteligenţă artificială, apare o tehnologie care începe să schimbe această realitate.
Un articol publicat recent de MIT Technology Review prezintă cazul lui Casey Harrell, un bărbat de 47 de ani diagnosticat cu o formă avansată de SLA, care a devenit unul dintre cei mai avansaţi utilizatori ai unei interfeţe creier–computer (Brain-Computer Interface – BCI).
Pe scurt, este vorba despre o tehnologie care creează o legătură directă între creier şi computer, permiţând transformarea intenţiilor unei persoane în mesaje sau comenzi. După aproape trei ani de utilizare şi peste 3.800 de ore petrecute conectat la sistem, Harrell poate comunica, naviga pe internet şi îşi poate desfăşura activitatea profesională aproape independent.
Dincolo de experimentul de laborator
În ultimii ani, numeroase studii au arătat că activitatea creierului poate fi folosită pentru a transmite mesaje către un computer. Provocarea majoră a fost însă alta: pot aceste sisteme să funcţioneze suficient de bine pentru a fi folosite zi de zi, în afara laboratorului?
Cazul lui Casey Harrell oferă unul dintre cele mai convingătoare răspunsuri de până acum.
Tehnologia folosită de el include mici senzori implantaţi într-o zonă a creierului implicată în vorbire. Aceşti senzori funcţionează ca nişte „microfoane” care ascultă semnalele produse atunci când persoana încearcă să vorbească, chiar dacă muşchii necesari pentru vorbire nu mai funcţionează corespunzător.
Apoi, un sistem de inteligenţă artificială interpretează aceste semnale şi le transformă în text afişat pe ecran aproape instantaneu. Harrell se deplasează prin meniuri folosindu-şi privirea, iar sistemul poate identifica ce doreşte să selecteze pe baza intenţiei sale de comunicare.
Rezultatul este impresionant: în aproape doi ani de utilizare, pacientul a generat peste 183.000 de propoziţii şi aproape două milioane de cuvinte.
Un vocabular de peste 125.000 de cuvinte
Performanţele sistemului sunt remarcabile. Interfaţa dispune în prezent de un vocabular de peste 125.000 de cuvinte. În testele structurate, acurateţea depăşeşte 99%, iar în utilizarea de zi cu zi aproximativ 92% dintre propoziţiile generate sunt considerate corecte sau aproape corecte. Viteza medie de comunicare a ajuns la aproximativ 56 de cuvinte pe minut, o performanţă net superioară celei obţinute atunci când Harrell a început să utilizeze sistemul, în 2023.
Mai important însă este faptul că tehnologia nu mai funcţionează doar în prezenţa cercetătorilor.
„Casey poate utiliza sistemul pentru a comunica propriile gânduri nu doar atunci când suntem lângă el într-un mediu controlat, ci ori de câte ori doreşte”, explică Nicholas Card, cercetător în cadrul UC Davis Neuroprosthetics Lab. „Uneori îl foloseşte mai mult de 12 ore consecutiv.”
Mai mult decât o voce artificială
Implantul nu este doar un traducător al gândurilor în cuvinte. Conectat dimineaţa cu ajutorul unui îngrijitor şi montat pe un suport mobil care îl însoţeşte pe parcursul zilei, sistemul îi permite lui Harrell să trimită e-mailuri, să navigheze pe internet, să comunice cu familia şi să îşi păstreze locul de muncă cu normă întreagă. Vocea digitală folosită pentru a reda mesajele a fost recreată astfel încât să semene cât mai mult cu vocea sa de dinaintea bolii. Iar efectul emoţional este greu de cuantificat în cifre.
„Este extraordinar de emoţionant să pot privi în ochii soţiei mele atunci când îmi aude din nou vocea”, a transmis Harrell prin intermediul sistemului. „Îi trezeşte amintiri frumoase şi îmi oferă şansa să îi explic fiicei mele, care nu îşi mai aminteşte cum vorbeam înainte, cum suna vocea mea.”
Recuperarea autonomiei
Poate cea mai importantă realizare nu este performanţa tehnologică, ci autonomia pe care aceasta o oferă. Persoanele cu SLA pierd progresiv capacitatea de a vorbi, de a se mişca şi, adesea, de a participa activ la propria viaţă. Pentru Harrell, tehnologia a însemnat recâştigarea unei părţi esenţiale din independenţă. Sistemul include inclusiv un „mod de confidenţialitate”, care îi permite să aleagă când doreşte să comunice şi când doreşte să îşi păstreze gândurile pentru sine. Cu alte cuvinte, nu îi oferă doar o voce, ci şi control asupra ei.
„Această tehnologie îmi permite să fac atât de multe lucruri şi să rămân conectat la viaţa mea ca fiinţă umană”, a explicat Harrell.
Într-un alt mesaj transmis prin intermediul implantului, acesta descrie impactul tehnologiei într-un mod simplu şi profund:
„Este o viaţă mai plină de acţiune, alături de prieteni şi familie, alături de colegi. Este ceva care îmi permite să comunic într-un mod mult mai apropiat de felul meu natural de a comunica decât orice altă tehnologie pe care am folosit-o.”
Ce urmează?
Harrell participă la studiul clinic BrainGate2, un proiect care investighează siguranţa şi eficienţa interfeţelor creier–computer la persoanele cu paralizie severă şi tulburări majore de comunicare.
În prezent, alţi 26 de participanţi sunt incluşi în acest program, iar cercetătorii speră că experienţa acumulată va permite dezvoltarea unor sisteme mai simple, mai accesibile şi mai performante.
Pentru prima dată, însă, cercetătorii au dovada că o astfel de tehnologie poate funcţiona nu doar într-un laborator, ci în viaţa reală, zi după zi, timp de ani de zile. Iar aceasta este, probabil, adevărata semnificaţie a acestui progres. Pentru că uneori inovaţia medicală nu înseamnă doar să prelungeşti viaţa, înseamnă să redai oamenilor posibilitatea de a participa la ea.
În cazul lui Casey Harrell, tehnologia nu i-a redat doar vocea. I-a redat o parte din autonomie, din identitate şi din libertatea de a fi din nou prezent în propria sa viaţă.
Citește și