Carmen Mihăescu
Absolvent al Colegiului Naţional de Artă din Târgu Mureş, la clasa de pian a profesoarei Carmen Popescu, Leonard Buta este unul dintre cei mai promiţători tineri pianişti români ai generaţiei sale. În prezent student la Sam Houston State University, din Texas, Statele Unite ale Americii, Leonard a acceptat invitaţia noastră de a ne împărtăşi câteva gânduri despre parcursul său artistic, experienţa studiilor la o prestigioasă universitate de pe continentul american şi proiectele sale de viitor.
– Dragă Leo, iată că au trecut aproape doi ani de la admiterea ta la Sam Houston State University, la clasa prof dr. Livia Ilonka Rus. Ce au însemnat aceşti ani petrecuţi departe de casă, într-o ţară şi într-un mediu cultural diferit? Care au fost cele mai mari provocări şi cele mai importante lecţii pe care le-ai învăţat?
– În aceşti doi ani de facultate, am simţit că m-am dezvoltat enorm, atât ca muzician, cât şi ca persoană. Am înţeles mult mai profund ce înseamnă muzica şi am avut oportunitatea de a explora domenii la care probabil nu aş fi avut acces în România, precum arta dirijorală la un nivel înalt, compoziţia sau cursurile avansate de teorie, susţinute de profesori renumiţi.
Desigur, o parte esenţială a formării mele a fost şi munca dedicată interpretării pianistice alături de un profesor extraordinar. Provocările au fost prezente pe tot parcursul acestei experienţe, de la cele academice şi tehnice până la cele personale. Nu este uşor să fii atât de departe de casă şi să te desprinzi de obiceiurile şi reperele cu care ai crescut.
Cred că aceasta a fost una dintre cele mai mari provocări pentru mine. În schimb, lecţiile învăţate au fost nenumărate: să am mai multă răbdare, să fiu mai atent şi mai echilibrat, iar, poate cel mai important, să mă bucur de fiecare moment pe care îl trăiesc, indiferent dacă este legat de viaţa profesională sau de cea personală.
– Cunoaştem exigenţele instituţiilor de învăţământ muzical din România, însă ne-arinteresa să aflăm cum ai perceput experienţa studiilor într-o universitate americană. Ce elemente noi ai descoperit şi în ce măsură te-au ajutat cunoştinţele dobândite în şcoala românească?
– Din punctul meu de vedere, am avut privilegiul de a beneficia la Târgu-Mureş de o bază foarte solidă de cunoştinţe, atât în plan muzical, cât şi academic. Atunci când am ajuns în Statele Unite, aveam anumite emoţii legate de mediul universitar şi nu ştiam exact la ce să mă aştept. Spre surprinderea mea, am realizat că pregătirea primită acasă m-a ajutat enorm şi că eram foarte bine pregătit pentru cerinţele academice de acolo.
Experienţa din Statele Unite mi-a oferit posibilitatea de a construi mai departe pe această fundaţie şi de a-mi extinde orizonturile artistice şi intelectuale. În acelaşi timp, am întâlnit profesori şi colegi extrem de dedicaţi, care au creat un mediu în care fiecare student era încurajat să îşi depăşească limitele şi să îşi atingă întregul potenţial. Acest spirit de susţinere şi dezvoltare continuă a avut un impact semnificativ asupra parcursului meu.
– În ultimii doi ani ai avut un traseu profesional impresionant, obţinând numeroase premii la competiţii internaţionale de prestigiu. Povesteşte-ne despre concursurile care au marcat cel mai mult evoluţia ta artistică şi despre recenta experienţă a concursului de la Viena.
– Consider că am avut norocul de a avea alături oameni care m-au susţinut şi m-au
încurajat constant în parcursul meu artistic. În muzică, nimic nu se construieşte peste noapte, de la studiul pianului până la interpretarea pe scenă, totul presupune muncă, răbdare şi numeroase etape de dezvoltare.
De câţiva ani, am privilegiul de a colabora cu unchiul meu, căruia îi sunt profund recunoscător, pentru realizarea unor înregistrări profesionale în diferite locaţii. Datorită acestui sprijin, am reuşit să îmi construiesc un portofoliu amplu de lucrări şi un repertoriu pe care îl consider bogat şi divers pentru vârsta mea.
Aceste înregistrări mi-au oferit oportunitatea de a participa la numeroase competiţii internaţionale din ţări precum Finlanda, Austria, Australia şi Statele Unite, experienţe care s-au concretizat prin premii importante şi invitaţii de a concerta pe scene prestigioase.
În ceea ce priveşte concursul care mi-a oferit ocazia de a cânta la Viena, organizat de Asociaţia Mondială a Profesorilor de Pian – Australia, procesul de selecţie a presupus trimiterea unor înregistrări cu un repertoriu deosebit de solicitant din punct de vedere tehnic şi interpretativ. Am avut bucuria de a obţine Premiul I la o categorie în care concurau pianişti excepţional de talentaţi, fapt care a făcut această reuşită cu atât mai valoroasă pentru mine.
În urma acestui rezultat, am fost invitat să particip la concertul de gală desfăşurat în cadrul Ehrbar Saal, una dintre sălile de concert cu tradiţie din Viena. De asemenea, am avut prilejul de a lua parte la un masterclass organizat în Kaisersaal, o experienţă artistică şi educaţională deosebit de valoroasă, care a contribuit semnificativ la dezvoltarea mea profesională.

– Una dintre realizările remarcabile ale acestei perioade a fost invitaţia de a concerta în celebra sală Carnegie Hall, în urma câştigării concursului „American Protégé International Music Competition”. Cum ai trăit acel moment şi ce a însemnat pentru tine să evoluezi pe una dintre cele mai prestigioase scene ale lumii? Cum au receptat publicul şi presa americană prezenţa ta artistică?
– În mod similar, pentru a avea privilegiul de a cânta la Carnegie Hall, a fost necesar să trec printr-o etapă de selecţie care a presupus trimiterea unei înregistrări profesionale în cadrul „American Protégé International Music Competition”. Am avut bucuria de a obţine Premiul I, rezultat care mi-a oferit şansa de a participa într-un recital în prestigioasa sală Weill Recital Hall din cadrul acestui lăcaş de cultură, Carnegie Hall.
A fost o experienţă de neuitat, una dintre acele realizări care rămân pentru totdeauna în memoria unui muzician. Să păşesc pe o scenă cu o asemenea încărcătură artistică şi istorică a reprezentat pentru mine atât o onoare, cât şi o sursă importantă de inspiraţie pentru viitor.
În urma acestui succes, activitatea mea a fost reflectată în mai multe articole şi materiale publicate de facultate. M-am bucurat să văd că realizările mele au fost apreciate şi recunoscute de conducerea instituţiei, de profesori şi de comunitatea academică din care fac parte. Pentru mine, această apreciere reprezintă o confirmare că sunt pe drumul potrivit şi, în acelaşi timp, o motivaţie de a continua să muncesc şi să evoluez.
De asemenea, reacţia publicului a însemnat întotdeauna foarte mult. De fiecare dată când urc pe scenă, îmi doresc să transmit emoţie şi autenticitate prin muzică, iar faptul că oamenii se regăsesc în ceea ce interpretez şi pleacă impresionaţi de la concerte este una dintre cele mai frumoase recompense pe care le poate primi un artist.
– Dincolo de activitatea concertistică, cum te-ai adaptat vieţii de student în Statele Unite? Ce aspecte ale culturii şi stilului de viaţă american te-au surprins cel mai mult?
– Consider că m-am adaptat foarte bine vieţii de acolo. Toţi oamenii pe care i-am întâlnit, fie că vorbim despre profesori, colegi sau alte persoane din comunitatea universitară, au fost extraordinar de deschişi, primitori şi dornici să ofere sprijin. Acest lucru a făcut ca procesul de integrare să fie mult mai uşor şi mai natural.
Din punctul meu de vedere, stilul de viaţă nu este foarte diferit de cel din România, iar multe dintre valorile şi preocupările oamenilor sunt asemănătoare. Totuşi, la nivel cultural, aspectul care m-a impresionat cel mai mult a fost sentimentul de libertate.
Libertatea de a te exprima, de a gândi diferit, de a-ţi urma propriul drum şi de a-ţi construi identitatea artistică fără constrângeri. Cred că acest mediu îi încurajează pe oameni să îşi dezvolte personalitatea şi să îşi valorifice potenţialul într-un mod autentic.
Pentru mine, contactul cu această perspectivă a fost extrem de valoros şi m-a ajutat să privesc atât muzica, cât şi propria dezvoltare personală dintr-un unghi mai larg şi mai matur.
– Cum arată o zi obişnuită din viaţa ta? Cum reuşeşti să îmbini studiul individual, cursurile universitare şi participarea la competiţii şi concerte?
– Din fericire, programul universitar îmi permite să îmbin foarte bine activitatea academică cu studiul individual la pian. În general, am aproximativ două-trei ore de cursuri pe zi, iar restul timpului este dedicat aproape în totalitate pregătirii muzicale. Încerc să menţin un echilibru între studiul intensiv, odihnă şi activităţile universitare, deoarece toate acestea sunt esenţiale pentru dezvoltarea unui muzician.
Rutina mea este una destul de simplă şi disciplinată. Dimineaţa mă pregătesc pentru zi şi particip la cursuri, după care iau prânzul şi îmi dedic după-amiaza şi seara studiului la pian. Este perioada cea mai importantă a zilei pentru mine, cea în care mă concentrez asupra obiectivelor pe care mi le-am propus, fie că este vorba despre perfecţionarea unui repertoriu sau pregătirea pentru un concert ori un concurs.
Sunt o persoană exigentă cu propria muncă, iar de cele mai multe ori nu părăsesc sala de studiu până când nu simt că mi-am îndeplinit obiectivele pentru ziua respectivă. Abia atunci pot încheia ziua cu sentimentul că am făcut un pas înainte şi pot merge la culcare împăcat cu munca depusă.
– Am observat interesul tău şi pentru arta dirijorală. Este vorba despre o pasiune care s-a dezvoltat în timp, despre un posibil drum profesional viitor sau despre o experienţă care ţi-a stârnit curiozitatea?
– În ceea ce priveşte arta dirijorală, consider că este un domeniu de care orice instrumentist ar trebui să se apropie, fie prin studiu academic, fie din proprie iniţiativă. Muzica nu înseamnă doar instrumentul la care cântăm, ci un întreg univers de sonorităţi, idei şi relaţii între diferitele voci ale unei lucrări. Cred că este important să înţelegem şi rolul celorlalte instrumente, modul în care acestea funcţionează individual şi împreună, pentru a putea avea o imagine completă asupra actului artistic.
Pentru mine, contactul cu arta dirijorală a fost deosebit de valoros. M-a ajutat să privesc muzica dintr-o perspectivă mai amplă şi să înţeleg mai bine arhitectura unei partituri. În acelaşi timp, această experienţă a avut un impact direct asupra interpretării mele pianistice, ajutându-mă să caut culori sonore mai variate, să obţin uneori un sunet cu o dimensiune aproape orchestrală şi să dezvolt o viziune mai largă asupra discursului muzical.
Desigur, ideea de a dirija mă atrage şi mi-ar plăcea ca, la un moment dat, să explorez şi această direcţie în mod profesionist. Cu toate acestea, în prezent prioritatea mea rămâne pianul şi dezvoltarea mea ca interpret. Consider că mai am multe de descoperit şi de construit în această zonă înainte de a face un pas important către cariera dirijorală.
– Cine sunt muzicienii care te inspiră cel mai mult şi ce modele artistice ai urmat de-a lungul formării tale?
– Dacă vorbim despre oamenii care au avut un impact decisiv asupra formării şi evoluţiei mele, atunci trebuie să le menţionez, înainte de toate, pe profesoarele mele, Livia Ilonka Rus şi Carmen Popescu. Le sunt profund recunoscător pentru tot ceea ce au făcut pentru mine şi pentru toate cunoştinţele pe care mi le-au transmis de-a lungul anilor. Fără îndrumarea, încrederea şi sprijinul lor, cu siguranţă nu aş fi ajuns în punctul în care mă aflu astăzi.
Dincolo de aspectul profesional, am avut privilegiul de a construi cu ele o relaţie bazată pe respect, încredere şi înţelegere. M-au ajutat să mă dezvolt în direcţiile pe care mi le-am dorit, fără să îmi pierd identitatea artistică, lucru pe care îl consider extrem de important pentru orice muzician aflat la început de drum.
În ceea ce priveşte artiştii care m-au influenţat profund, numele care se află, fără îndoială, în fruntea listei este Ivo Pogorelich. Sunt fascinat de tot ceea ce înseamnă originalitate, curaj artistic şi libertate de expresie, iar el întruchipează toate aceste calităţi într-un mod excepţional. Admir capacitatea sa de a privi muzica dintr-o perspectivă diferită, de a propune interpretări neconvenţionale şi de a aduce mereu ceva nou şi autentic în actul artistic.
Pentru mine, Ivo Pogorelich reprezintă un model al independenţei artistice şi, probabil, pianistul care m-a impresionat cel mai mult dintre toţi cei pe care i-am ascultat. Este un exemplu care mă inspiră să caut permanent propria voce şi propria perspectivă asupra muzicii.
– Ce proiecte şi obiective ai pentru perioada următoare?
– Următorul meu proiect important este participarea la etapa finală a concursului WPTA Iceland International Piano Competition”, care va avea loc în Reykjavík. Este o oportunitate pe care o aştept cu mult entuziasm şi pentru care mă pregătesc cu multă seriozitate. Sunt nerăbdător să urc pe scenă şi să împărtăşesc muzica mea cu publicul de acolo.
Am încredere în munca pe care am depus-o până acum şi sper ca evoluţia mea să fie una cât mai reuşită. Indiferent de rezultat, consider că participarea la o competiţie de acest nivel reprezintă o experienţă valoroasă şi un nou pas înainte în parcursul meu artistic.
– Îţi mulţumim pentru acest dialog şi îţi dorim mult succes în toate proiectele tale. Suntem mândri că un tânăr format în şcoala muzicală târgumureşeană reprezintă cu atâta valoare oraşul şi România pe marile scene ale lumii.
Îţi urăm mult succes şi la recitalul pe care îl vei susţine în data de 22 iunie 2026, la Filarmonica de Stat Târgu Mureş, în Sala Mare a Palatului Culturii, de la ora 19.00.
Citește și

