Lucrările la cea de-a doua pistă de biciclete amenajată pe malul râului Mureș, în comuna Sângeorgiu de Mureș, au ajuns în etapa finală. Potrivit primarului Sófalvi Szabolcs, în prezent se lucrează la ultimii 400 de metri ai traseului, iar investiția va fi finalizată până la sfârșitul lunii iulie.
„În prezent se lucrează la ultimii 400 de metri ai traseului, iar până la sfârșitul lunii iulie va fi finalizată pista de biciclete de aproape 10 kilometri, moment în care va avea loc și inaugurarea oficială”, a declarat primarul comunei Sângeorgiu de Mureș, Sófalvi Szabolcs.

Edilul atrage însă atenția că pista nu poate fi utilizată încă, întrucât lucrările sunt în desfășurare, iar semnalizarea rutieră temporară rămâne în vigoare. „Sunt încă amplasate indicatoare care semnalează lucrările și interzic utilizarea pistei, iar cei care circulă pe ea cu bicicleta o fac pe propria răspundere”, a precizat acesta.
Citeşte şi: Încep lucrările de modernizare pe strada Doctor Knöpfler Vilmos. Circulația va fi închisă
În această perioadă, lucrările se desfășoară pe tronsonul cuprins între limita administrativă dintre Târgu Mureș și Sângeorgiu de Mureș și zona GoKart – Șapte Plopi. Din acest motiv, autoritățile anunță și restricții temporare de circulație pe strada Plutelor, în apropierea localului Sörpatika și a pistei GoKart.

În paralel, administrația locală construiește și pista de biciclete nr. 1, care va lega Castelul Máriaffi de zona Șapte Plopi printr-un traseu de aproximativ cinci kilometri. „Și aceste lucrări vor fi finalizate în cursul acestei veri”, a mai spus primarul Sófalvi Szabolcs.
La finalizarea celor două proiecte, comuna Sângeorgiu de Mureș va dispune de aproximativ 16 kilometri de piste pentru biciclete, investițiile fiind realizate cu finanțare europeană. Potrivit administrației locale, proiectele urmăresc dezvoltarea mobilității verzi și încurajarea activităților recreative în aer liber.
Sanda Viţelar
Urmăreşte şi:

