Un grav accident rutier s-a produs duminică pe drumul comunal DC10, între localitățile Gurghiu și Comori, mobilizând un important dispozitiv de intervenție al echipajelor de urgență. În accident a fost implicat un autoturism, iar bilanțul este unul tragic: o persoană și-a pierdut viața, iar o alta a fost grav rănită.
La fața locului au intervenit pompierii militari din cadrul Detașamentului Reghin, cu o autospecială de stingere dotată cu modul pentru descarcerare și un echipaj SMURD, alături de o ambulanță SAJ cu medic, un echipaj al Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Gurghiu și elicopterul SMURD.
Potrivit informațiilor transmise de autorități, una dintre victime prezenta leziuni incompatibile cu viața, iar medicul aflat la locul intervenției a declarat decesul acesteia. Cea de-a doua victimă, aflată în stare gravă (cod roșu), a fost preluată de echipajul SMURD pentru acordarea îngrijirilor medicale și transport la spital.
Intervenția salvatorilor este în desfășurare, pompierii acționând pentru extragerea persoanei decedate din autovehicul. Din cauza operațiunilor de intervenție, circulația pe DC10, între Gurghiu și Comori, este blocată. Circumstanțele producerii accidentului urmează să fie stabilite de polițiști.
Alex Corin

