Acestea au fost aduse în județul Mureș săptămâna trecută, în cursul nopții de miercuri, și au fost repartizate la câteva centre din subordinea DGASPC, respectiv trei centre de îngrijire și asistență și un centru pentru persoane vârstnice. Purtătorul de cuvânt al DGASPC Mureș, Doru Constantin, precizează că este vorba despre 10 bărbați și patru femei:
”Au fost aduse un număr de 14 persoane preluate de la acele azile din județul Bihor, cu vârste cuprinse între 45 și 94 de ani. Ei sunt din diferite părți ale țării, n-am reușit să identificăm dacă sunt și din Mureș. Deocamdată suntem în corespondență cu Direcția Județeană de Evidență a Persoanelor Bihor”, a explicat Doru Constantin, care nu a putut preciza starea de sănătate a acestora, însă este evident că sunt persoane vârstnice cu diferite afecțiuni.
El arată că urmează să fie stabilit și dacă cele 14 persoane sosite din județul Bihor au sau nu certificate de încadrare în grad de handicap:
”Am mai solicitat săptămâna trecută, vineri, și ajutorul Direcției de Sănătate Publică Mureș, pentru a se realiza identificările și evaluările medicale necesare.”
Citeşte şi: Patru instituții creează Consorțiul Medical din Târgu Mureș
În paralel, Doru Constantin mai spune că, pentru stabilirea precisă a identității și a fișelor medicale, trebuie identificați, din diverse județe ale țării, medicii de familie ai acestor vârstnici, iar în cazul în care aceștia nu există, trebuie stabilit cine poate oferi o evaluare de urgență, aici, în Mureș, pentru acești oameni.
Reprezentantul DGASPC Mureș nu a făcut referire la viitorul acestora, dacă unii sau toți vor rămâne în județul Mureș ori se vor întoarce în zonele de rezidență sau de domiciliu din care au provenit înainte de a ajunge la azilele din Bihor.
Vă reamintim că cele 14 persoane au fost transferate în județul Mureș în urma anchetei desfășurate de DIICOT în județul Bihor, unde autoritățile au descoperit sute de persoane vulnerabile – vârstnici, persoane cu dizabilități și bolnavi – cazate în centre care funcționau fără autorizație. În urma intervenției, beneficiarii au fost evaluați și redistribuiți către direcțiile generale de asistență socială și protecția copilului din mai multe județe, inclusiv Mureș. Procurorii instrumentează un dosar în care sunt cercetate, între altele, fapte de constituire a unui grup infracțional organizat și trafic de persoane.
Valeriu Russu
Urmăreşte şi:

