Alex Corin
O afacere din domeniul energiei verzi, care include două microhidrocentrale amplasate în județul Mureș, a fost scoasă la vânzare pentru suma de 1,5 milioane de euro. Instalațiile sunt situate în comuna Răstolița și produc energie electrică, fiind prezentate ca funcționale și pregătite pentru exploatare.
Potrivit anunțului de vânzare, microhidrocentralele sunt construite în cascadă și au o putere instalată totală de 600 kW, fiecare fiind echipată cu câte o turbină Cross Flow de tip Banki, cu o putere de 300 kW. Ansamblurile dispun de clădiri proprii, iar proprietarul susține că turbinele sunt în funcțiune și beneficiază în continuare de garanție
Vânzătorul precizează că afacerea are ca obiect principal producerea energiei electrice și că este dispus să ofere cumpărătorului sprijin și instruire pentru preluarea activității, însă nu acceptă plata în rate și nu intenționează să cedeze doar o parte din afacere. Datele financiare privind profitul și fluxul de numerar sunt disponibile doar la cerere.
Județul Mureș dispune de un potențial hidroenergetic important, valorificat prin mai multe microhidrocentrale amplasate în special în zona superioară a râului Mureș și a afluenților săi. Documentele de planificare energetică ale județului arată că această resursă rămâne insuficient exploatată și reprezintă una dintre direcțiile de dezvoltare a producției de energie regenerabilă.
Citește și

