De ce unele lucruri merg greu în administrație? Cum poate un tânăr să contribuie la schimbarea comunității în care trăiește? Sunt întrebările de la care pornește invitația adresată viitorilor studenți de specializarea Administrație Publică din cadrul Facultății de Economie și Drept a UMFST „George Emil Palade” din Târgu Mureș, care își continuă admiterea în această perioadă.
Potrivit lect. univ. dr. Andrea Kajcsa, absolventă a specializării și cadru didactic al facultății, programul de studii, care are o tradiție de peste 25 de ani la Târgu Mureș, îi pregătește pe tineri nu doar pentru o carieră în administrație, ci și pentru rolul de oameni implicați în dezvoltarea societății.
„Dacă vrei să știi de ce nu merg lucrurile în România, dacă vrei să afli ce poți face pentru a le ajuta să se urnească și dacă îți dorești să schimbi mentalități, atunci îți propun să alegi să studiezi Administrație Publică. Pentru a produce schimbare în comunitatea ta trebuie mai întâi să înțelegi care sunt instrumentele pe care le ai la dispoziție”, afirmă lect. univ. dr. Andrea Kajcsa.
Absolvenții specializării pot urma o carieră în administrația publică, ocupând funcții precum expert, inspector de specialitate, referent sau administrator public, însă competențele dobândite le permit să activeze și în mediul privat, în organizații neguvernamentale, companii din domeniul resurselor umane, mass-media sau sănătate.

Unul dintre atuurile programului este caracterul interdisciplinar. Studenții parcurg discipline din domenii precum drept, management, comunicare, relații publice, managementul proiectelor, economie și finanțe publice, pregătindu-se pentru un domeniu în care capacitatea de analiză și adaptarea la schimbare sunt esențiale.
Admiterea la specializarea Administrație Publică se desfășoară online, iar candidații se pot înscrie în perioada 13-20 iulie prin intermediul portalului de înscriere Inscriere Online – Admitere 2026. Universitatea anunță că mai sunt disponibile și locuri finanțate de la buget.
Citește și: Viitorul tău în Drept începe la UMFST extensia Bistrița!
Cei care au absolvit deja programul spun că experiența universitară le-a oferit atât competențe profesionale, cât și o dezvoltare personală importantă.
„Alege Administrație publică deoarece diversitatea materiilor și deschiderea profesorilor te vor ajuta să te dezvolți nu numai profesional ci și personal. În cei 3 ani, am dezvoltat abilități cum ar fi elaborarea unui proiect, public specaking, am dobândit cunoștințe de drept și cunoștințe în domeniul financiar, pe care le folosesc în viața de zi cu zi.” – Melinda, promoția 2017.
„Alege Administrație publică! La finalul studiilor vei dispune de competențe profesionale în domeniul administrației publice. Absolvenții pot accede la funcții publice în diferite autorități publice, sau pot deveni oameni de afaceri, întreprinzători privați.” – Bianca, promoția 2019.
Sanda Vițelar
Urmărește și:

