CSM Târgu Mureș păstrează nucleul echipei de futsal pentru noul sezon

CSM Târgu Mureș mizează pe continuitate în perspectiva noului sezon competițional, păstrând nucleul echipei de futsal. Conducerea clubului consideră că stabilitatea lotului reprezintă un element esențial în construirea unei formații competitive.

Alături de jucătorii anunțați anterior, vor continua să evolueze în tricoul CSM Târgu Mureș Patrick Cherteș, Barbocz Norbert, Dudău Vlăduț, Iszlai Richárd, Marin Ionuț, Paul Nistor, Todoran Darius, Bata David și Curticăpean Andrei.

Oficialii clubului le-au transmis sportivilor un mesaj de încurajare înaintea noului sezon, urându-le multă sănătate, un parcurs fără accidentări și cât mai multe rezultate pozitive pe teren. Astfel, CSM Târgu Mureș își propune să construiască pe baza unui lot omogen și experimentat, cu obiective ambițioase pentru sezonul care urmează.

(Sursa foto: csmtgm)

Sorin Crăciun

Citește și,