Accident cu patru victime pe DN 13A

UPDATE

Victima încarcerată a fost extrasă în siguranță de către echipajele de intervenție și predată echipajelor medicale pentru evaluare și acordarea primului ajutor. În urma accidentului rutier au rezultat patru victime. Dintre acestea, două au fost încadrate în cod galben și una în cod roșu, toate fiind transportate la UPU Târgu Mureș pentru îngrijiri medicale de specialitate. Cea de-a patra victimă, încadrată în cod verde, a refuzat transportul la spital.

Ştirea iniţială:

Iniţial, pompierii militari din cadrul Punctului de Lucru Sovata au fost solicitați, în urmă cu puțin timp, să intervină la un accident rutier produs pe DN 13A, între localitățile Sângeorgiu de Pădure și Trei Sate. Potrivit ISU Mureș, în eveniment sunt implicate două autoturisme, iar din primele informații au rezultat trei victime, dintre care una este încarcerată.

Vezi și: Marșul absolvenților aduce restricții de circulație în Târgu Mureș

La locul intervenției acționează o autospecială de intervenție cu modul pentru descarcerare, o ambulanță SMURD, două echipaje medicale aparținând Serviciului de Ambulanță Județean Mureș, un echipaj al SVSU Sângeorgiu de Pădure cu autospecială de intervenție, precum și trei paramedici din cadrul Centrului Național de Formare, Formatori, Pregătire în Descarcerare și Asistență Medicală de Urgență. Circulația rutieră pe DN 13A este blocată. Misiunea este în dinamică.