Aproape 9 milioane de lei pentru zidul nordic și zona comercială a Cetății

Primăria Târgu Mureș propune o investiție de aproape 9 milioane de lei, cu TVA, pentru înălțarea zidului de pe latura nordică a Cetății Medievale și amenajarea unei zone comerciale pe Bulevardul Cetății. Studiul de fezabilitate și indicatorii tehnico-economici vor fi supuși aprobării Consiliului Local.

Documentația prezintă două scenarii. Primul prevede înălțarea zidului până la nivelul existent pe partea vestică și protejarea părții sale superioare, iar al doilea include și realizarea unei porți de acces. Primăria recomandă prima variantă, argumentând că presupune costuri mai mici și respectă condițiile impuse în cazul monumentelor istorice.

Documentaţia aferentă proiectului poate fi analizată aici.

Valoarea scenariului propus este de 7.396.782 de lei fără TVA, respectiv 8.938.902 lei cu TVA. Din această sumă, lucrările de construcții și montaj reprezintă aproximativ 5,78 milioane de lei cu TVA. Varianta care include și poarta de acces ar costa peste 10,34 milioane de lei fără TVA.

Proiectul mai prevede construirea și amplasarea a 12 căsuțe demontabile destinate activităților comerciale pe Piațeta Cetății. Acestea vor avea structuri din metal și lemn, nu vor avea fundații și vor fi amplasate direct pe trotuar, cu ajutorul unor elemente din beton pentru egalizarea denivelărilor.

Citeşte şi: 15 milioane de lei pentru semafoarele inteligente din Târgu Mureș

Utilitățile de electricitate, apă și canalizare aflate în apropierea zidului vor fi relocate, astfel încât să poată fi restaurat șanțul de apărare. În zona ocupată în prezent de rulotele și containerele de alimentație publică urmează să fie amplasată lucrarea artistică 3D dedicată aniversării a 400 de ani de la declararea Târgu Mureșului drept oraș liber.

Investiția a primit un aviz din partea Ministerului Culturii – Direcția Patrimoniu Cultural, iar amplasarea lucrării artistice va necesita și avizul Direcției Județene pentru Cultură. Potrivit municipalității, intervențiile urmăresc creșterea atractivității Cetății Medievale și diversificarea ofertei pentru localnici și turiști.

Sanda Viţelar

Urmăreşte şi: