Trei porțiuni din zidul Cetății Sighișoara, restaurate cu peste 12 milioane de lei

Lucrările de consolidare și restaurare a trei tronsoane ale zidului Cetății Medievale din Sighișoara au fost finalizate, iar recepția este programată în această săptămână. Investiția, în valoare de peste 12,3 milioane de lei, a fost finanțată aproape integral prin Planul Național de Redresare și Reziliență.

Intervențiile au vizat tronsoanele 12, 16 și 22, inclusiv porțiuni ale zidului care erau complet prăbușite. Primarul municipiului Sighișoara, Ioan Iulian Sîrbu, a amintit că a fost martor, în urmă cu trei decenii, la prăbușirea unei părți din Tronsonul 16.

„În 1996, eram în drum spre liceu când o parte semnificativă din Tronsonul 16 din zidul Cetății Medievale Sighișoara s-a prăbușit la doar câțiva metri de mine și de colegii mei. După 30 de ani, același tronson este refăcut complet cu fondurile europene pe care le-am atras. Toate cele trei tronsoane, 12, 16 și 22, sunt finalizate. Săptămâna aceasta urmează recepția lucrărilor, iar apoi Cetatea se va bucura de încă un pas spre mai multă rânduială și grijă pentru patrimoniul ei”, a declarat primarul pentru AGERPRES.

În cazul Tronsonului 12, lucrările au inclus stabilizarea terenului, reamenajarea zonei din apropierea zidului de incintă, demolarea anexelor care afectau monumentul și intervenții asupra elementelor istorice păstrate.

Citeşte şi: Din nou probleme cu alimentarea cu apă în Târgu Mureș, după o pană de curent la uzină

La Tronsonul 16 a fost reconstruită parțial porțiunea prăbușită, cu păstrarea sistemului constructiv tradițional. Pentru refaceri și completări a fost folosită inclusiv piatra recuperată din dărâmături, prin tehnici compatibile cu cele istorice.

Lucrările de la Tronsonul 22 au urmărit conservarea materialului original și înlăturarea efectelor unor intervenții mai vechi, realizate cu materiale incompatibile cu structura istorică a fortificației.

Proiectul are o valoare totală de 12.320.620 de lei. Din această sumă, 12.267.070 de lei reprezintă finanțare nerambursabilă prin PNRR, iar contribuția municipiului Sighișoara este de 53.550 de lei.

Sanda Viţelar

Urmăreşte şi: