Situația sistemului energetic național și apelurile lansate în ultimele zile pentru reducerea consumului de energie au ridicat semne de întrebare și în rândul mureșenilor. Mai mulți cititori ai „Cuvântul liber” ne-au întrebat dacă, în perioada următoare, ar putea fi introduse și la nivelul județului Mureș măsuri care să afecteze consumul casnic, prin limitări, restricții sau alte forme de reducere obligatorie a consumului de electricitate.
Îngrijorările vin în contextul în care, în 31 iulie, Guvernul a declarat stare de alertă la nivel național pentru o perioadă de 30 de zile, ca urmare a scăderii producției de energie electrică. Situația este determinată în principal de debitul foarte redus al Dunării, care pune presiune asupra funcționării Unității 2 a Centralei Nuclearoelectrice de la Cernavodă. Unitatea asigură aproximativ 10% din necesarul național de energie electrică.
Printre măsurile stabilite la nivel central se numără creșterea producției din capacitățile disponibile, asigurarea unor cantități suplimentare din import și identificarea unor soluții pentru menținerea în funcțiune a Unității 2. Transelectrica poate dispune măsurile necesare pentru funcționarea în siguranță a Sistemului Energetic Național, inclusiv prin creșterea producției, importuri sau reducerea consumului.
Citeşte şi: Bărbat din Reghin, arestat preventiv după ce ar fi întreținut relații sexuale cu o minoră de 14 ani
În ceea ce privește populația, până în acest moment nu au fost anunțate măsuri obligatorii de raționalizare sau limitare a consumului casnic. Premierul Ilie Bolojan a făcut însă apel la instituțiile publice a căror activitate nu este necesară seara, la companii, dar și la cetățeni să reducă voluntar consumul de energie în orele de vârf. Guvernul a continuat, în 4 august, ședințele operative privind situația din sistemul energetic.
Pentru a afla dacă măsurile stabilite la nivel național vor avea consecințe concrete și în județul Mureș asupra consumatorilor casnici, „Cuvântul liber” a solicitat un punct de vedere Instituției Prefectului – Județul Mureș.
„Până la acest moment, Guvernul României nu a transmis vreo dispoziție privind măsuri de reducere a consumului la nivelul județului Mureș”, au transmis reprezentanții Instituției Prefectului pentru „Cuvântul liber”.
Prin urmare, la această dată, nu există o dispoziție care să prevadă măsuri speciale de reducere a consumului de energie în județul Mureș și nici restricții anunțate pentru consumatorii casnici. Apelul autorităților centrale rămâne, deocamdată, unul la economie voluntară în perioadele de consum ridicat, în timp ce evoluția sistemului energetic este monitorizată la nivel național.
Sanda Viţelar
Urmăreşte şi:

