Orice scenariu conspiraţionist este posibil

Dr. Alexandru Lupşa

În mod cert, eu am crezut că ND va fi o variantă mai bună, mai raţională, mai echilibrată, mai puţin „emoţională şi vorbitoare de vorbe” cum am perceput-o pe Elena Lasconi, care avea însă mare încredere în capacitatea de reformare a sistemului cu un Premier ca Ilie Bolojan şi un guvern reformist cu mulţi miniştri veniţi din USR. Ceva ce s-a şi dovedit.

Cred totuşi că NU Elena Lasconi a fost pericolul real, ci riscul ca să fie ales Călin Georgescu.

Poate ca dacă atitudinea ei prea „gălăgioasă” legat de certitudinea câştigării turului 2 şi de presiunea pe desecretizarea unor documente (care iată nici azi nu sunt prezentate), a făcut ca ea să fie eliminată complet din competiţia pentru preşedinţie. Mereu am considerat ca NU este potrivită ca şi preşedinte, cu multe remarci prea emoţionale legat de probleme de stat, dar nu am avut îndoieli legat de sinceritatea ei… din păcate asta nu este suficient…

Nu neg însă ca sunt dezamăgit de prestaţia preşedintelui pe care l-am votat şi eu (ca şi pe Iohanis în 2019), domnul Nicuşor Dan, pe care nu-l înţeleg (am ajuns să-l suspectez chiar) de ce nu a intervenit în prevenirea acestei crize politice produse de moţiune, şi de ce foarte evident susţine pe cei care protejează reţeaua  uriaşă de privilegiaţi şi de corupţie în România.

Alături de sabotorii pe faţă a reformelor ÎNCERCATE de guvernul condus de premierul demis Ilie Bolojan, tocmai ca să NU POATĂ REALIZA ETAPA IMPORTANTĂ A REFORMELOR STATULUI, parte esenţială şi a propunerilor care  fac parte din PNRR, preşedintele parcă se complace în această mizerie, chiar dacă asta generează suferinţă tuturor cetăţenilor României, numărului uriaş, de peste 6 milioane de cetăţeni care am crezut în el.

Foarte trist… plecat de aici orice scenariu conspiraţionist este posibil

Citește și