Ileana Sandu
„Poate îmi va trebui cândva.” „Îmi aminteşte de un moment important.” „Ar fi păcat să-l arunc.” Sunt gânduri pe care aproape fiecare dintre noi le-a avut măcar o dată. Păstrăm o fotografie veche, un suvenir din vacanţă, haine pe care sperăm să le îmbrăcăm din nou sau obiecte pe care credem că le vom folosi într-o zi. De cele mai multe ori, acestea nu ne încurcă viaţa. Există însă situaţii în care dorinţa de a păstra totul scapă de sub control, iar locuinţa încetează să mai fie un cămin şi devine un depozit în care fiecare metru pătrat este ocupat de obiecte.
Pentru cei mai mulţi oameni, există un echilibru între ceea ce cumpără, ceea ce păstrează şi ceea ce aleg să lase în urmă. Pentru unii, acest echilibru se pierde, iar acumularea de obiecte devine o problemă care afectează viaţa de zi cu zi. Specialiştii o numesc „tulburare de tezaurizare compulsivă” (hoarding disorder), iar studiile arată că ea afectează aproximativ 3–6% din populaţie.
O locuinţă aglomerată nu înseamnă automat că cineva suferă de această tulburare. Diferenţa apare atunci când obiectele ocupă atât de mult spaţiu încât camerele nu mai pot fi folosite în scopul pentru care au fost create: blatul din bucătărie dispare sub teancuri de cutii şi reviste, gătitul devine imposibil, baia se transformă într-un depozit de obiecte, iar duşul sau toaleta nu mai pot fi folosite.
În cazurile severe, locuinţa devine un adevărat labirint, cu culoare înguste printre grămezi de lucruri. Sunt cazuri în care dorinţa de a păstra totul depăşeşte limita pasiunii şi se transformă în obsesie. Psihologii atrag atenţia că diferenţa nu stă în numărul obiectelor, ci în impactul pe care acestea îl au asupra vieţii. Atunci când lucrurile ajung să controleze omul, şi nu invers, este momentul în care acumularea încetează să mai fie un simplu obicei şi devine o problemă de sănătate mintală.
Cele mai frecvente obiecte acumulate sunt cărţi, reviste, scrisori, documente, plicuri goale de la facturi achitate cu anu în urmă, hârtii, haine, recipiente, căni, prosoape, ustensile de uz casnic sau materiale pentru hobby-uri. Uneori sunt păstrate şi alimente expirate, iar în tot mai multe situaţii sunt adăpostite un număr foarte mare de animale.
De multe ori, tulburarea este confundată cu pasiunea pentru colecţii. Diferenţa este însă esenţială: colecţionarul îşi organizează obiectele, le cunoaşte valoarea şi îşi concentrează interesul asupra unei categorii bine definite – timbre, monede, ceasuri sau cărţi rare.
Istoria este plină de mari colecţionari. Familia Medici a adunat opere de artă care au pus bazele unora dintre cele mai importante muzee ale lumii. Bancherul american J. P. Morgan a colecţionat manuscrise şi cărţi rare, iar pasiunea sa a dus la înfiinţarea celebrei Morgan Library din New York. La noi, colecţionari precum Krikor Zambaccian au transformat dragostea pentru artă într-o moştenire culturală, donând colecţiile statului român.
În schimb, persoana cu tulburare de acumulare păstrează o mare varietate de obiecte, de multe ori fără valoare practică, şi întâmpină dificultăţi majore atunci când trebuie să renunţe la ele. Pentru persoanele afectate, fiecare obiect poate avea o semnificaţie aparte. Unele cred că este unic, altele sunt convinse că le va fi util într-o zi sau că ar fi o risipă să-l arunce. Ataşamentul emoţional este atât de puternic încât simpla idee de a renunţa la un obiect poate provoca anxietate sau suferinţă intensă. În acelaşi timp, apar dificultăţi de organizare, probleme de concentrare şi de luare a deciziilor, ceea ce face ca dezordinea să crească treptat.
Dincolo de aspectul locuinţei, acumularea excesivă poate avea consecinţe serioase: culoarele înguste dintre grămezile de obiecte cresc riscul de cădere, mai ales în cazul persoanelor vârstnice. Izolarea socială este frecventă, deoarece mulţi evită să primească vizitatori sau încearcă să ascundă situaţia de familie şi prieteni. În timp, pot apărea depresia, anxietatea şi dificultăţi financiare, cauzate de cumpărături compulsive sau de costurile pentru depozitarea bunurilor.
Primele comportamente de acumulare pot apărea încă din adolescenţă, însă consecinţele devin evidente, de regulă, la maturitate, când responsabilităţile cresc, iar spaţiul locuinţei începe să fie sufocat de obiecte.
Cercetările arată că există mai mulţi factori implicaţi: predispoziţia genetică şi istoricul familial; perfecţionismul şi dificultatea de a lua decizii; experienţele traumatice sau pierderile importante, precum decesul unei persoane apropiate, un incendiu sau un dezastru natural.
Tratamentul nu este simplu. De multe ori, persoanele afectate trăiesc ani întregi fără să ceară ajutor, iar ideea de a renunţa la obiectele accumulate le provoacă un disconfort major.
În numeroase situaţii, schimbarea începe doar atunci când apar consecinţe grave – ameninţarea cu evacuarea, conflictele familiale sau problemele legale. Specialiştii subliniază însă că psihoterapia, în special terapia cognitiv-comportamentală, poate ajuta persoana să înţeleagă mecanismele care stau la baza acumulării şi să dezvolte strategii sănătoase de organizare şi renunţare la obiecte.
Deoarece se cunosc puţine cauze ale tulburării de acumulare, nu există nicio modalitate cunoscută de a o preveni. Cu toate acestea, ca în cazul multor afecţiuni mintale, administrarea unui tratament la primul semn al unei probleme poate ajuta la prevenirea agravării acumulării. Acest lucru este deosebit de important deoarece, până când dezordinea devine o problemă vizibilă, acumularea există, probabil, deja de ceva vreme.
(sursă documentare – mayoclinic.org, informaţii prezentate de dr. Craig Sawchuk, specialist în sănătate comportamentală integrată; foto stonemania.ro, wiki.doc, spatiulconstruit.ro)
N.red. În România astfel de cazuri ajung frecvent în atenţia pompierilor, direcţiilor de sănătate publică şi serviciilor sociale, deoarece pot genera risc de incendiu, infestări cu dăunători şi conflicte între vecini. În toamna anului trecut, zeci de locatari ai unui bloc din Sectorul 4 al Capitalei trăiau cu teama că un incendiu sau o epidemie ar putea izbucni în orice moment: o vecină îşi transformase apartamentul într-un depozit de deşeuri, iar când locuinţa s-a umplut, sacii şi obiectele au ajuns şi pe casa scării. Autorităţile au intervenit în repetate rânduri, au aplicat amenzi şi au cerut igienizarea spaţiului, însă problema a persistat. Cazuri similare au fost semnalate în Braşov, Târgu Jiu, Constanţa şi Brăila, unde autorităţile au intervenit pentru igienizarea unor apartamente transformate în adevărate focare de infecţie.
Citește și