Valeriu Russu
Penitenciarul Spital Dej intenţionează să încheie trei contracte de prestări servicii medicale pentru asigurarea asistenţei medicale a persoanelor private de libertate, care să deservească Penitenciarul Târgu Mureş. Astfel, persoanele interesate sunt informate cu privire la oportunităţi de colaborare pentru asigurarea serviciilor medicale în unitate.
Purtătoarea de cuvânt a Penitenciarului Târgu Mureş, Tatiana Macarie, a precizat că, chiar dacă angajatorul e Spitalul din Dej, locurile de muncă sunt disponibile în Târgu Mureş:
„Întrucât posturile aferente nu sunt ocupate, unitatea din Târgu Mureş doreşte să asigure drepturile persoanelor private de libertate la asistenţă medicală, prin încheierea unor contracte de prestări servicii medicale: sunt disponibile un contract pentru medic specialist medicină de familie, cu un tarif maxim estimat de 87 de lei pe oră, pentru un maximum de 147 de ore pe lună, două contracte pentru asistenţi medicali generalişti, cu un tarif maxim estimat de 39 de lei pe oră, pentru un maxim de 168 de ore pe lună pentru fiecare contract.
Contractele sunt prevăzute pentru perioada 20 august – 31 decembrie 2026, cu posibilitatea prelungirii în condiţiile prevăzute de documentaţia procedurii”.
Termenul limită pentru depunerea ofertelor este 18 august 2026, ora 12.00. Pentru informaţii suplimentare, persoanele interesate pot contacta angajatorul, respectiv Penitenciarul Spital Dej, la numărul de telefon 0264/21.41.21 sau la adresele de e-mail achiziţii.spdej.anp.gov.ro şi psdej.anp.gov.ro.
Citește și

