Prof. dr. Mihai Suciu
Hrisovul domnesc din 1742 avea să servească drept bază unor regulamente în domeniu, cum fost „Regulamentul pentru cârciumari”¹, apărut doi ani mai târziu. Câteva prevederi: „Cârciumarii trebuie să fie oameni curaţi şi cinstiţi şi să aibă soţii cinstite. Nu pot avea decât servitoare bătrâne”; „Paharele trebuie să fie cât mai mici şi uşoare pentru ca tunci când se vor arunca să nu provoace leziuni considerabile”: „Cârciumarii nu au voie nici să vândă nici să cumpere pe datorie.
De la oameni străini şi de la militari sunt oligaţi să ceară bnii înainte”; „După mărimea localului cârciumarii sunt obligaţi să aibă unul sau mai mulţi angajaţi robuşti cari să-i urce în căruţe sau să dea pe uşă afară pe cei care nu fac scandal dar nici nu mai pot consuma”; „În special vor respecta, cârciumarii, orele de slujbă religioasă”. „Cazul în care cârciuma esta închisă în faţă, cârciumarul are voie să servească cunoscuţilor băutură prin dos”.
La noi, la români, de când ne ştim, s-a băut vârtos, prohibiţia nu a funcţionat precum în America într-o vreme a puţinei lor istorii, deşi inventată de noi nu de ei. Nu zadarnic dispunea Deceneu eradicarea viţei de vie, care acaparase dealurile dacilor, şi interzicerea licorilor care le întunecau minţile supuşilor lui… Bachus!
După Strabon², la sugestia Marelui Preot Deceneu, omul său de încredere, filosof şi astronom, marele rege Burebista ar fi instituit prima prohibiţie, curmând „patima vinului”, viciu care îi acaparase pe supuşii săi ticăloşiţi. A ars toate viile din regat. Tălmăcind voinţa zeilor, a impus cumpătarea şi sobrietatea. Pentru o vreme, evident, căci „darul beţiei” a revenit printre urmaşi.
Revenind la hrisoave, urbarii şi alte reglementări ale domeniului, atât ne-a trebuit! Robinetul s-a deschis larg. Acuma, chiar fiecare nu şi-a deschis cârciumioară, dar una şi bună şi-a dat drumul şi în sat. Drept de care aveau să beneficieze mulţi amatori de băutură, îngăduită de ucaz şi adusă la bot de cârciumari destoinici, însetaţi de câştig „fără limitaţie”.
Alcool propriu-zis nu a produs niciodată satul de munte de la cumpănă de ape, limitându-se la beţivi de top, cu îndelung antrenament în compania paharelor şi a glăjilor. Intoleranţă drastică, însă, vizavi de femeile beţive. Nelipsită nici această categorie, reprezentată cu consecvenţă de o tovarăşă unsă de comunişti primar. Şi totuşi, o brumă de demnitate nu le lipsea nici beţivilor. Nu erau agresivi, mai degrabă lăudăroşi; nu cerşeau, cel mult un pahar de rachiu „pe datorie”.
Evident, din cauza cumulului de păhăruţe, la trezie, uitau de datorie, ştergându-li-se partea activă a memoriei. Crâşmarul însă nu-i uita, chiar dacă mai sorbea şi el câte un pahar. Dar „scripta manent!” Avea un carneţel al datornicilor şi avea grijă să-şi scoată pârleala. Nimeni nu era exonerat de datorie, nimeni iertat. Nici mila, nici clemenţa nu funcţionau.
¹ Drăghici, Dan, Cârciumi şi cârciumari la Orăştie, în Cotidianul HD, 2 martie 2024.
² Strabon (cca 3 îHr – 24 după Hr), geograf şi istoric grec, în opera sa monumentală Geographia, oferă informaşţii preţioase despre daci şi geţi.
Citește și