Ileana Sandu
Motto: „Casa mea va fi o casă de rugăciune pentru toate popoarele”.
În Târgu Mureş există o clădire care, mai mult decât multe altele, obligă oraşul să-şi privească trecutul. Sinagoga Status Quo Ante de pe strada Aurel Filimon, construită de fosta comunitate evreiască Status Quo, desprinsă din comunitatea ortodoxă a evreilor transilvăneni din secolul al XIX lea, nu este doar un monument de arhitectură, ci una dintre puţinele mărturii despre o comunitate care, în urmă cu mai bine de optzeci de ani, făcea parte în mod firesc din viaţa Târgu Mureşului.
Ambianţa interioară aminteşte de o biserică catolică, situată la intersecţia romanicului cu goticul şi barocul, înscriindu-se printre cele mai valoroase clădiri sub aspect arhitectural.
În interior, spaţiul păstrează încă atmosfera unui mare templu evreiesc de la începutul secolului XX. Dar, dacă privim cu atenţie, sinagoga spune o poveste mai amplă: a oamenilor care au construit-o, a celor care s-au rugat aici, a copiilor care au mers la şcolile comunităţii, a negustorilor, medicilor, avocaţilor, profesorilor şi meşteşugarilor evrei care au contribuit la dezvoltarea oraşului şi, mai târziu, a celor care au fost scoşi din casele lor, concentraţi în ghetou şi deportaţi la Auschwitz.
Sinagoga (cunoscută şi ca Templuul israelit) a fost construită între 1899 şi 1900, într-o perioadă de dezvoltare şi prosperitate a comunităţii evreieşti din Târgu Mureş. Proiectul i-a aparţinut arhitectului Jakob Gartner, iar unul dintre meşterii de marcă a fost Soos Pal.
La sfârşitul secolului al XIX-lea, comunitatea evreiască din Târgu Mureş era într-o perioadă de creştere. În 1870 erau aproximativ 770 de evrei în oraş. În 1890, numărul trecea de o mie. În 1910 ajunsese la aproximativ 2.750. În 1930, comunitatea număra peste 5.000 de persoane, iar în 1941 aproape 5.700.Sinagoga nu era, aşadar, o construcţie ridicată pentru o comunitate aflată la marginea societăţii, ci casa unei comunităţi numeroase şi active, prezentă în viaţa oraşului de acum un secol.
Evreii din Târgu Mureş, a căror existenţă în oraş datează din secoluil al XVII-lea, nu formau o lume separată de restul urbei: aveau instituţiile lor religioase şi educaţionale, îşi păstrau tradiţiile şi viaţa comunitară, dar participau în acelaşi timp la viaţa economică şi socială a oraşului. Erau comercianţi, meseriaşi, industriaşi, medici, avocaţi, profesori şi funcţionari. Existau şcoli, organizaţii de tineret, societăţi de ajutor reciproc, asociaţii religioase şi culturale. În acest sens, istoria evreilor din Târgu Mureş este şi o parte a istoriei oraşului modern:când oraşul s-a dezvoltat, s-au dezvoltat şi comunităţile sale, când au apărut noi profesii, afaceri şi instituţii, evreii au fost parte din acest process, iar când comunitatea a crescut, a avut nevoie de o sinagogă pe măsura ei.
Aşa a apărut marea sinagogă de pe ceea ce era cunoscut atunci drept „uliţa Şcolii”.
Clădirea are 552 de locuri: 314 la parter, pentru bărbaţi, şi 238 la balcon, pentru femei şi copii. Deasupra intrării se află inscripţia biblică inspirată din Isaia: „Casa mea va fi o casă de rugăciune pentru toate popoarele”. În memoria celor deportaţi în lagărele de exterminare, a fost plasat un monument de marmură albă, cu o placă comemorativă, situat în faţă, în partea de răsărit a templului. Scris în ebraică, textul este tradus în limba română şi aminteşte, pentru eternitate, că:
„Numărul Sfinţilor (martirilor) din oraşul nostru este de 5.943 şi piatra din zid strigă de durere şi tot poporul evreu deplânge exterminarea părinţilor noştri şi a celor dragi nouă, care au fost sacrificaţi şi arşi la Auschwitz în anul 6704 (1944)”. Tot pentru aducere aminte, în holul de la intrare este plasată o placă comemorativă adusă de la Sovata, cu numele celor deportaţi din această localitate
Este o inscripţie care, privită astăzi, capătă o forţă aparte pentru că sinagoga nu este doar casa unei comunităţi, ci a devenit şi casa memoriei sale.
După 1940, situaţia evreilor din Târgu Mureş s-a deteriorat rapid: prin al doilea arbitraj de la Viena, nordul Transilvaniei a intrat sub administraţie ungară. Pentru evreii din această parte a Transilvaniei, schimbarea administraţiei a însemnat şi aplicarea legislaţiei antievreieşti, adoptată în anii anteriori.
Evreii au fost excluşi treptat din numeroase domenii profesionale şi economice. Proprietăţile şi afacerile lor au fost afectate, iar bărbaţii au fost recrutaţi în detaşamente de muncă forţată. Potrivit Yad Vashem, între 1.200 şi 1.500 de bărbaţi evrei din Târgu Mureş au fost trimişi în detaşamente de muncă forţată ale armatei ungare între 1940 şi 1944. Mulţi au fost trimişi pe frontul de est şi au murit acolo.
Istoricii atrag atenţia că această perioadă merită prezentată fără echivoc, dar şi fără generalizări. Nu „maghiarii” au deportat evreii. Au fost autorităţi, instituţii şi structuri de stat care au aplicat politici antievreieşti. Este o diferenţă esenţială: o comunitate etnică nu trebuie confundată cu un aparat de stat, după cum responsabilitatea istorică nu trebuie estompată de teama unei polemici contemporane.
La 19 martie 1944, Germania nazistă a ocupat Ungaria. Din acel moment, persecuţia s-a transformat într-un proces rapid de deportare. În Târgu Mureş, autorităţile au început organizarea ghetoului în luna mai. Evreii din oraş şi din localităţile învecinate au fost concentraţi într-o fabrică de cărămizi dezafectată de la marginea oraşului.
Condiţiile au fost cumplite: lipsa apei, supraaglomerarea şi condiţiile sanitare precare au făcut ca acel spaţiu să devină, în câteva săptămâni, locul în care o comunitate întreagă a fost dezumanizată şi pregătită pentru deportare. Yad Vashem documentează ghetoizarea şi transporturile din Târgu Mureş, iar raportul Comisiei Internaţionale pentru Studierea Holocaustului în România oferă detalii despre amplasamentul şi condiţiile ghetoului.
Din ghetoul de la Târgu Mureş au plecat trei transporturi către Auschwitz: la 27 mai, 30 mai şi 8 iunie 1944.(Sursele istorice diferă uşor în privinţa numărului exact al deportaţilor, în funcţie de modul de calcul şi de teritoriul luat în considerare, însă toate indică peste 7.000 de persoane.)
Dincolo de statistică rămâne însă un fapt simplu: în câteva săptămâni, una dintre cele mai importante comunităţi ale oraşului fusese distrusă, iar oamenii care intrau cu câţiva ani înainte în sinagogă pentru sărbători erau acum în trenuri către Auschwitz: copii, bâtrâni, familii întregi.
Există, de altfel, un document care poate face această tragedie mai uşor de înţeles decât orice statistică: la Centrul Comunităţii Evreieşti din Târgu Mureş se află o placă memorială pe care sunt înscrişi sute de elevi şi profesori deportaţi la Auschwitz în 1944. JewishGen a încercat să reconstituie aceste liste şi indică 366 de elevi şi zece profesori şi învăţători. Faptul că numele lor au rămas înscrise pe o placă este una dintre formele prin care comunitatea încearcă să recupereze ceea ce istoria a încercat să şteargă.
…Războiul s-a încheiat, dar pentru supravieţuitori lumea nu a revenit la ceea ce fusese: cei care s-au întors au găsit familii destrămate, case schimbate şi afaceri distruse. Mulţi nu mai aveau pentru cine să se întoarcă. Comunitatea a încercat totuşi să se reorganizeze, apoi a urmat un alt proces: emigrarea. O parte dintre supravieţuitori au plecat în Israel, alţii au emigrat în alte ţări, iar în deceniile comuniste, numărul evreilor din Târgu Mureş s-a redus continuu.
Astăzi, comunitatea evreiască locală include sub 200 de membri. Comparată cu cei aproape 5.700 de evrei consemnaţi în 1941, cifra spune aproape totul.
Sinagoga, însă a rămas: a supravieţuit războiului, schimbărilor politice, perioadei comuniste şi, în cele din urmă, a fost restaurată.
În 1998 a început un amplu proiect, finanţat de Federaţia Comunităţilor Evreieşti din România şi de donatori particulari. Au fost consolidate zidurile şi fundaţiile şi au fost restaurate elementele interioare şi exterioare, cu respectarea cât mai fidelă a configuraţiei originale. Proiectul a fost finalizat în 2000. Printre cei implicaţi în efortul de restaurare s-au numărat preşedintele comunităţii, Bernath Sauber, şi secretarul acesteia, Sándor Ausch. Finanţarea internaţională a depăşit 95.000 de dolari, potrivit surselor dedicate istoriei sinagogii.
Restaurarea nu a însemnat doar salvarea unei clădiri, ci şi a unui loc în care poate fi spusă povestea oamenilor care nu se mai puteau întoarce.
În apropiere funcţionează astăzi „Colţul Izrael”, un mic muzeu al comunităţii evreieşti din Târgu Mureş, inaugurat în 2018. Obiectele expuse – fotografii, obiecte religioase, documente şi mărturii – încearcă să reconstruiască tocmai această lume dispărută, a unor oameni care nu erau erau străini de oraş, ci parte din el.
Pentru cei care intră astăzi în sinagogă, experienţa poate fi foarte diferită: unii vin pentru arhitectură, alţii pentru istorie, alţii caută urmele unei familii.
Pentru membrii comunităţii evreieşti, sinagoga rămâne un loc religios şi comunitar. Pentru oraş, ea este şi un monument de patrimoniu, dar şi un loc de memorie: sinagoga nu este doar ceea ce a rămas dintr-o comunitate, ci, mai ales, locul din care putem înţelege ce a fost acea comunitate.
„Casa mea va fi o casă de rugăciune pentru toate popoarele”. După mai bine de un secol, inscripţia poate fi citită şi ca o invitaţie la memorie, la povestea celor care au fost, cândva, acolo.
…Şi, mai ales a celor care nu s-au mai întors…
(documentare: Târgu Mureş, oraş al artelor, volum editat de Primăria Târgu Mureş în colaborare cu revista Vatra, 2010,Yad Vashem, Encyclopedia of the Ghettos, fişa Marosvásárhely/Târgu Mureş,,United States Holocaust Memorial Museum / Comisia Internaţională pentru Studierea Holocaustului în România, raportul privind Holocaustul în România. United States Holocaust Memorial Museum, JewishGen)
Citește și