Andrei Roman
Târgumureșeanul Kodok Márton, cunoscut ca activist civic preocupat de proiectele de infrastructură de mare anvergură și care, periodic, face publice analize ale principalelor șantiere aflate în lucru, precum și ale celor mai importante proiecte de infrastructură, a prezentat recent o analiză privind abaterile pentru care au fost sancționați bicicliștii din Târgu Mureș și din județ.
„În ultimele săptămâni, presa locală a fost plină de știri despre razii ale poliției care vizau bicicliștii și amenzile aplicate acestora. Cu toate acestea, din relatările oficiale a lipsit un element esențial: detaliile concrete. Nu s-a specificat clar de ce au fost sancționați bicicliștii, ce sume au fost obligați să plătească și ce putem face în viața de zi cu zi pentru a evita amenzile.
Mersul pe bicicletă în Târgu Mureș – din cauza lipsei unei infrastructuri adecvate – este adesea o adevărată cursă de supraviețuire. Deoarece folosesc bicicleta zilnic ca mijloc de transport, nu am lăsat lucrurile așa: am depus cereri de acces la informații de interes public către Poliția Locală Târgu Mureș și Inspectoratul de Poliție Județean Mureș (IPJ Mureș).
Datele oficiale primite arată cu exactitate motivele și sumele pentru care au fost amendați bicicliștii, precum și cele mai frecvente abateri din primele 7 luni ale anului 2026. Să vedem detaliile și ce trebuie să punem de urgență în ordine pe bicicletă și în comportamentul nostru în trafic!”, a scris Kodok Márton pe blogul său.
Să trecem, așadar, în revistă principalele abateri constatate.
Datele furnizate de Poliția Locală Târgu Mureș și Inspectoratul de Poliție Județean Mureș, în urma unor solicitări formulate în baza legislației privind accesul la informațiile de interes public, arată care sunt principalele abateri pentru care au fost sancționați bicicliștii în primele șapte luni ale anului 2026.
Mersul pe trotuar, principala abatere constatată de Poliția Locală
În Târgu Mureș, Poliția Locală a pus accent în primul rând pe prevenție. În perioada analizată, polițiștii locali au aplicat peste 664 de avertismente verbale bicicliștilor.
Au fost însă întocmite și 38 de procese-verbale, dintre care 15 s-au soldat cu avertismente scrise, iar 23 cu amenzi contravenționale, în valoare totală de 12.397 de lei.
De departe, cea mai frecventă abatere a fost circulația cu bicicleta pe trotuar. Pentru aceasta au fost întocmite 30 de procese-verbale: 15 avertismente și 15 amenzi. Valoarea totală a amenzilor a fost de 8.642,50 lei.
Polițiștii locali au mai sancționat trei bicicliști pentru că nu au ținut cel puțin o mână pe ghidon sau ambele picioare pe pedale. Amenzile aplicate pentru aceste abateri au totalizat 1.297 de lei.
Alte două sancțiuni, în valoare totală de 1.215 lei, au vizat defecțiuni ale sistemului de frânare și lipsa mijloacelor de avertizare sonoră.
A fost constatată și traversarea unei treceri pentru pietoni fără coborârea de pe bicicletă, caz în care s-a aplicat un avertisment.
De asemenea, două procese-verbale au fost întocmite pentru lipsa actului de identitate, valoarea totală a amenzilor fiind de 1.242,50 lei.
Peste 1.600 de măsuri și sancțiuni în județ
La nivelul județului Mureș, situația transmisă de IPJ Mureș indică 1.683 de măsuri și sancțiuni aplicate bicicliștilor în primele șapte luni ale anului.
Principala categorie de abateri privește nerespectarea normelor și a condițiilor privind echiparea bicicletei, cu 1.017 cazuri, reprezentând peste 60% din total.
Pe locul al doilea se situează lipsa actelor de identitate, constatată în 451 de cazuri. Alte 177 de cazuri au vizat bicicliști aflați sub influența alcoolului, iar în 38 de situații a fost sancționată nerespectarea semnalelor polițistului.
Sancțiunile aplicate de IPJ Mureș, pe luni
| Luna | Norme și echipare tehnică | Lipsă acte de identitate | Sub influența alcoolului | Nerespectarea semnalelor polițistului | Total |
| Ianuarie | 45 | 17 | 4 | 1 | 67 |
| Februarie | 40 | 15 | 11 | 2 | 68 |
| Martie | 123 | 66 | 34 | 5 | 228 |
| Aprilie | 20 | 7 | 5 | 0 | 32 |
| Mai | 65 | 25 | 17 | 2 | 109 |
| Iunie | 218 | 115 | 63 | 13 | 409 |
| Iulie | 506 | 206 | 43 | 15 | 770 |
| TOTAL | 1.017 | 451 | 177 | 38 | 1.683 |
Datele arată și o creștere foarte puternică a numărului de măsuri și sancțiuni odată cu venirea verii. Dacă în aprilie au fost înregistrate doar 32, în iunie numărul acestora a ajuns la 409, iar în iulie la 770, adică aproape jumătate din totalul consemnat în întreaga perioadă ianuarie-iulie.
În privința echipării bicicletei, trebuie acordată atenție în special sistemului de frânare, mijlocului de avertizare sonoră, luminilor și elementelor reflectorizante. De asemenea, bicicliștii trebuie să aibă asupra lor actul de identitate, iar conducerea bicicletei sub influența alcoolului este interzisă.
Citește și

