Guvernul Ungariei a făcut publică o amplă bază de date care permite urmărirea finanțărilor acordate organizațiilor civile în perioada 2022–2026. Aproape 400 de miliarde de forinți, distribuite către aproximativ 20.000 de organizații, pot fi verificate pe localități, circumscripții și beneficiari, prin intermediul platformei oficiale atlathato.kormany.hu.
Premierul Péter Magyar susține că noul Executiv încearcă să stabilească modul în care fosta guvernare de la Budapesta a distribuit fondurile publice. Potrivit Index, verificările vizează îndeosebi organizațiile despre care există suspiciunea că ar fi fost apropiate politic de Fidesz și că ar fi folosit bani destinați activităților civice pentru acțiuni cu caracter electoral sau propagandistic.
„Guvernul Orbán a construit, în 16 ani, un sistem de pompare a banilor publici care a ajuns treptat să cuprindă aproape totul în Ungaria”, a declarat Péter Magyar. Acesta a vorbit despre o rețea de organizații în spatele cărora s-ar fi aflat politicieni Fidesz, foști membri ai Guvernului și persoane influente la nivel local.
Printre beneficiarii enumerați se află Fundația Batthyány Lajos, cu aproximativ 65 de miliarde de forinți, Fundația Mathias Corvinus Collegium, cu 52 de miliarde, Fundația Pământul Generațiilor Viitoare, asociată lui János Lázár, cu aproximativ 27 de miliarde, și Fundația pentru Protecția Climei „Planeta Albastră”, asociată fostului președinte János Áder, cu circa 24 de miliarde de forinți.
Premierul a precizat însă că simpla includere a unei organizații în baza de date nu reprezintă o dovadă de fraudă. „Nu afirmăm că fiecare organizație civilă care apare în baza de date a abuzat de finanțare”, a declarat Magyar. Acolo unde vor fi identificate nereguli, suspiciuni de administrare frauduloasă sau finanțare politică interzisă, autoritățile ungare vor declanșa verificări și vor formula sesizări.
În paralel, noul Guvern de la Budapesta reevaluează și fondurile acordate academiilor de fotbal din afara granițelor Ungariei. În această categorie se regăsesc mai multe structuri sportive din Transilvania, inclusiv o academie din Târgu Mureș, care a primit în sezonul 2025–2026 suma de 238 de milioane de forinți, echivalentul a aproximativ 654.000 de euro.
Conform datelor comunicate presei de Secretariatul de Stat pentru Sport din cadrul Ministerului de Interne al Ungariei, patru academii și cluburi din România au primit, într-un singur sezon, peste 3,15 miliarde de forinți prin programul sportiv finanțat din sistemul TAO și derulat de Fundația pentru Dezvoltarea Tineretului din Felcsút. Academia Partium din Satu Mare a beneficiat de 1,722 miliarde de forinți, FK Csikszereda – de aproape 700 de milioane, Sepsi OSK – de 494 de milioane, iar academia târgumureșeană – de 238 de milioane de forinți.
Identitatea juridică exactă a beneficiarului din Târgu Mureș nu este precizată în materialele analizate, acesta fiind indicat doar drept „academia din Târgu Mureș”. Datele au fost prezentate de MyTex, care susține că, în ultimii patru ani, peste 50 de milioane de euro ar fi ajuns în infrastructura, academiile și cluburile de fotbal din Transilvania.
Cele două demersuri trebuie însă diferențiate. Baza oficială lansată de Guvernul Ungariei privește finanțările organizațiilor civile, în timp ce sprijinul pentru academiile de fotbal din Transilvania este reevaluat separat. Până la publicarea concluziilor verificărilor, sursele consultate nu formulează acuzații concrete împotriva beneficiarului din Târgu Mureș și nu indică existența unor nereguli în folosirea celor 238 de milioane de forinți.
Sanda Viţelar
Urmăreşte şi:

