Prof. dr. Virgil Pană
Deşi atestată documentar sub numele de Terra Bernad abia în 1301, istoria localităţii Bernadea este cu mult mai veche. Cercetările arheologice la care au participat specialişti ai Institutului de Arheologie din Cluj-Napoca, coordonaţi de academicianul Constantin Daicoviciu şi colaboratorii săi Nicolae Vlassa şi Ioan Glodariu, au scos la iveală urme de viaţă materială şi spirituală vechi de peste 7.000 de ani. Descoperirile arată că zona Târnavei Mici a oferit încă din neolitic condiţii favorabile aşezărilor omeneşti.
Din epoca bronzului au fost descoperite la Bernadea ace şi împunsătoare din bronz, unelte, ceramică, săbii şi topoare de luptă, morminte de înhumaţie, bordeie şi o cetate de pământ pe înălţimea „Dâmbău”. Epoca fierului este reprezentată printr-un complex ritual, vetre, bordeie şi ceramică, iar din perioada dacică datează o fortificaţie cu valuri de pământ, palisadă şi şanţ, precum şi vârfuri de săgeţi şi piese de harnaşament. În epoca romană, Bernadea a fost cuprinsă în provincia Dacia Superioară, cu capitala la Apulum.
725 de ani de la prima atestare documentară
Momentul de referinţă pentru istoria scrisă a satului rămâne anul 1301, când localitatea este atestată documentar sub numele Terra Bernad. În perioada medievală, Bernadea apare mai rar în cronicile timpului, deoarece reşedinţa marilor nobili care stăpâneau pământurile din zonă se afla la Bahnea. Vecinătatea celor două aşezări face însă ca istoria Bernadei să fie strâns legată de cea a Bahnei şi de marile evenimente care au traversat această parte a Transilvaniei.
Începând cu a doua jumătate a secolului al XI-lea, Regatul maghiar a început cucerirea sistematică a Transilvaniei. Pentru consolidarea stăpânirii au fost colonizaţi secui şi saşi. O mărturie a prezenţei saşilor la Bernadea este numărul mare al lutheranilor întâlniţi în statisticile vremii, comparativ cu romano-catolicii şi reformaţii. Ulterior, numărul saşilor s-a diminuat în urma unui conflict cu maghiarii. Saşii din Bernadea s-ar fi mutat în Ormeniş şi Hârlău, iar pământurile lor au fost preluate de şase familii maghiare, care au schimbat şi numele localităţii din Bernhardsdorf în Bernád.
Profesorul şi cercetătorul Coriolan Suciu, în „Dicţionar istoric al localităţilor din Transilvania”, urmăreşte pe baza documentelor evoluţia denumirii aşezării: în 1403 apare Barnad, în 1587-1589 Bernad, în 1733 Bernard, în 1760-1762 din nou Bernad, în 1850 Bernadie, iar în 1854 sunt consemnate formele Bernad, Bernadie, Bernadia sau Bărnadia.
De-a lungul timpului, în Bernadea au deţinut posesiuni numeroşi nobili feudali maghiari, între care Filpe, Lackffy István, Losonczi Mihály, Hunor János, Báthory István, Kechkeméthy şi Bethlen Farkas. Începând cu anul 1562, cel mai important proprietar a devenit familia Bethlen.
Bernadea în frământările Evului Mediu
Locuitorii satului au fost antrenaţi în evenimentele istorice care au marcat şi Bahnea. Bethlen Farkas, descriind răscoala secuilor din 1562 împotriva abuzurilor fruntaşilor comunităţii, aminteşte că locuitorii acestor locuri s-au alăturat răsculaţilor, fără ca numele participanţilor ori ale celor care au murit să fie cunoscute.
În 1657, Rákóczi György al II-lea a pornit campania pentru ocuparea tronului Poloniei. Evenimentele au afectat şi Bahnea şi Bernadea, întrucât groful Bethlen János a participat direct la lupte, ca apropiat al principelui transilvan. Bethlen Miklós relatează în memoriile sale că oastea turco-tătară, care îl sprijinea pe Barcsai Ákos, a trecut prin aceste localităţi, provocând mari distrugeri.
Nu există informaţii certe privind ecoul răscoalei lui Horea în Bernadea, dar tradiţia populară aminteşte despre un curier al lui Horea care ar fi încercat să-i ridice la luptă pe ţăranii români din zonă împotriva dominaţiei grofilor din Bahnea. Urmărit, acesta ar fi reuşit să scape de organele represive.
Nici despre participarea directă a locuitorilor din Bernadea la Revoluţia de la 1848 nu s-au păstrat informaţii precise. Se ştie însă că, după cea de-a treia Adunare Naţională de la Blaj, din septembrie 1848, când Transilvania a fost împărţită în prefecturi, Bernadea făcea parte din prefectura condusă de Nicolae Vlăduţiu. După înfrângerea rezistenţei româneşti conduse de Avram Iancu, în localităţile acestei prefecturi, inclusiv la Bernadea, a fost instaurată stăpânirea armatelor maghiare.
În deceniile următoare, situaţia socială a ţăranilor români de pe moşiile grofilor din Bahnea a rămas dificilă, mulţi devenind iobagi şi zilieri. O statistică din 1911 arată că pământul de pe raza Bernadei se afla în stăpânirea a trei mari proprietari: groful Bethlen Árpád din Bahnea, Kinizsi István din Târgu-Mureş şi Hirsch Béla din Bernadea.
Biserica şi şcoala, repere ale comunităţii
După realizarea Dualismului austro-ungar din 1867 şi pierderea autonomiei Transilvaniei, biserica românească şi şcolile confesionale au avut un rol esenţial în păstrarea identităţii etnice şi culturale a românilor. În Transilvania, după acceptarea Unirii cu Biserica Romei, comunitatea românească s-a împărţit între greco-catolici şi ortodocşi.
În conscripţia lui Inochentie Micu Klein din 1773 apare una dintre primele informaţii privind situaţia religioasă a Bernadei: satul avea 157 de locuitori români, dintre care 35 trecuseră la noua confesiune. Nu se cunoaşte anul exact al înfiinţării parohiei greco-catolice. Biserica de lemn, astăzi monument istoric, precum şi cimitirul de la marginea de nord a satului existau însă de pe la jumătatea secolului al XVIII-lea.
După 1857, bisericuţa din bârne de brad, ridicată pe temelie de stejar, a fost mărită cu aproximativ trei metri şi legată de clopotniţa iniţial separată. Pictura interioară a fost realizată de zugravi din Feisa. Printre primii preoţi menţionaţi de documente se află Filimon Gheran şi Filimon Ţira, între 1830 şi 1866. În 1857 au avut loc lucrări de renovare şi zugrăvire executate de Şarlea Ştefan şi Matei, ambii din Feisa.
La mijlocul secolului al XIX-lea, Bernadea nu avea încă şcoală, iar copiii mergeau la Bahnea. Matricola şcolii de acolo consemna în 1852 nu mai puţin de 31 de elevi din Bernadea: 13 băieţi şi 18 fete. Între 1866 şi 1916, preot greco-catolic a fost Ştefan Faust, născut în 1833 şi format la Blaj. În timpul său a fost construită în sat o şcoală confesională greco-catolică, în care se folosea limba română, la fel ca la slujbele religioase. Între 1916 şi 1948, parohia a fost păstorită de Cornel Munteanu, absolvent al seminarului din Blaj.
După 1948, biserica greco-catolică din Bernadea a fost închisă, iar credincioşii au fost trecuţi la ortodoxie. Nemaifiind folosită, construcţia a intrat într-un proces avansat de degradare, ajungând ameninţată de prăbuşire. Din interior au dispărut bunurile, la un moment dat rămânând numai clopotele. În 1986, preotul Mihai Lucaci a avut un rol important în renovarea bisericii, după declararea acesteia ca monument istoric. După 1990, când o parte dintre credincioşi au revenit la greco-catolicism, aici s-a reluat oficierea Sfintei Liturghii pentru cele 17 familii greco-catolice.
Biserica ortodoxă din Bernadea a fost zidită în 1907, prin contribuţia credincioşilor Arhiepiscopiei Sibiului şi a editorului Petru Zagon din Cerghid. Iniţial filie a parohiei Bahnea, în 1928 a devenit parohie de sine stătătoare. Primul preot a fost Leon Pop, urmat, între alţii, de Vasile Ştef, care a păstorit între 1933 şi 1979.
Conscripţiile, recensămintele şi şematismele păstrează o imagine detaliată a evoluţiei comunităţii. Recensământul din 1857 înregistra 82 de case, 95 de locuinţe şi o populaţie totală de 366 de persoane. Din punct de vedere confesional erau consemnaţi 102 ortodocşi, 177 greco-catolici, 8 romano-catolici şi 79 de lutherani.
Recensământul maghiar din 1880 înregistra 284 de persoane şi 73 de case. După religie, satul avea 45 de ortodocşi, 171 de greco-catolici, 4 romano-catolici, 50 de reformaţi şi 14 israeliţi. După limba maternă erau consemnaţi 198 de români, 47 de maghiari, 12 germani, 15 persoane de alte naţionalităţi şi 12 cu limba maternă necunoscută.
Şematismul din acelaşi an arată că parohia greco-catolică din Bernadea aparţinea Protopopiatului Ibaşfalău, actualul Dumbrăveni, iar şcoala de lemn era frecventată de 22 de elevi. Paroh era Ştefan Faustu, cantor Basilus Geranu, iar în matricolă figurau 170 de credincioşi greco-catolici. După 16 ani, populaţia ajunsese la 369 de locuitori: 170 greco-catolici, 114 ortodocşi, 69 reformaţi, 6 romano-catolici, un unitarian şi 9 israeliţi. În 1911, satul avea 302 locuitori, dintre care 220 greco-catolici, 61 ortodocşi, 13 reformaţi şi 8 israeliţi.
Bernădenii în Primul Război Mondial
Primul Război Mondial a însemnat mobilizarea românilor transilvăneni în armata austro-ungară. Statisticile generale arată amploarea uriaşă a participării şi a pierderilor, însă pentru Bernadea documentele păstrate sunt incomplete.
Contextul Primului Război Mondial arată cât de puternic au fost afectate comunităţile rurale transilvănene. Datele adunate de Teodor V. Păcăţian arată că, din aproape trei milioane de români ai Transilvaniei, 489.544 au participat la război sub diferite forme, cei mai mulţi ca soldaţi pe front. Pentru teritoriul actualului judeţ Mureş, statistica reuneşte date din localităţi care aparţinuseră mai multor foste comitate şi judeţe. Din cei 151.090 de români luaţi în calcul, 22.363 au participat la război, adică 14,7% din populaţie. Au fost consemnate 2.711 decese pe câmpul de luptă sau în alte împrejurări determinate de război, în urma cărora au rămas 1.792 de văduve şi 4.199 de orfani. Dintre participanţii români din actualul judeţ Mureş, covârşitoarea majoritate – 21.681 – erau agricultori, ceea ce spune mult despre povara războiului asupra satelor.
Documentele sunt însă incomplete, iar pentru numeroase localităţi nu s-au păstrat situaţii generale sau liste nominale complete. Tocmai de aceea, statistica întocmită la Bernadea are o importanţă aparte pentru reconstituirea istoriei locale.
O informaţie esenţială se găseşte într-o statistică a Primăriei Bernadea, semnată de Iosif Merar şi trimisă lui Teodor V. Păcăţian: dintre cei 40 de localnici participanţi la război, 34 s-au întors acasă, iar şase au fost daţi dispăruţi.
Compararea recensământului populaţiei Transilvaniei din 1919 cu recensământul oficial maghiar din 1910 arată pentru Bernadea un minus de 35 de persoane. Datele Primăriei indică însă că această diferenţă nu poate fi pusă exclusiv pe seama pierderilor din război, din moment ce numai şase dintre cei 40 de participanţi erau daţi dispăruţi.
1918, văzut prin ochii unui copil din Bernadea
Prăbuşirea monarhiei austro-ungare şi evenimentele din toamna anului 1918 au deschis drumul spre Unirea Transilvaniei cu România. Pentru Bernadea, informaţiile oficiale sunt puţine, dar s-a păstrat o mărturie de o valoare aparte: amintirile localnicului Ion Cerghizan, devenit preot, unchiul viitorului inginer dr. Vasile Cerghizan. Ele au fost făcute publice la Întâlnirea fiilor satului din 23 august 1986.
Ion Cerghizan avea 12 ani în 1918 şi îşi amintea atmosfera ultimilor ani ai războiului, schimbarea atitudinii dascălilor şi, mai ales, felul în care vestea Unirii a fost primită în Bernadea.
În amintirile sale, Cerghizan evocă şi atmosfera din 1917, când era elev în ultima clasă a şcolii primare. Pe măsură ce rezultatul războiului începea să se întrevadă, el observase pesimismul dascălilor şi o schimbare a comportamentului lor faţă de elevii români. Îşi amintea chiar de un cântec antiromânesc trimis pentru a fi cântat la şcoală, dar pe care învăţătorii nu mai aveau dispoziţia să-i înveţe pe copii. Detaliul, aparent mărunt, surprinde atmosfera unei lumi care se apropia de sfârşit şi explică intensitatea cu care avea să fie trăită schimbarea din 1918.
Potrivit mărturiei sale, satul nu ar fi trimis o delegaţie la Alba Iulia, însă serbarea organizată acasă a rămas memorabilă:
„Un eveniment de mare însemnătate istorică ce s-a petrecut în vremea copilăriei noastre a fost Unirea Ardealului cu România. Subsemnatul aveam în acel timp 12 ani, aşa că atunci mi-am dat bine seama de importanţa evenimentului. (…) După câte îmi amintesc, delegaţie la Alba Iulia nu s-a trimis. (…) Totuşi, serbarea din sat a fost impresionantă. În centrul comunei, în apropiere de prăvălia evreului Tauth, s-a instalat o masă. Prin tragerea clopotelor şi prin strigăt peste sat s-au chemat oamenii la serbare. S-a adunat tot satul cu bărbaţi, femei, bătrâni, copii. Preotul Ştefan Ioan, care era singurul intelectual din sat, s-a urcat pe masă (podium) şi a strigat bucuria unirii Ardealului cu România. Pentru prima dată am văzut fâlfâind tricolorul românesc. Soldaţii care s-au întors acasă întrerupeau pe vorbitor trăgând salve în aer. Bucuria noastră era de nedescris. Au fost de faţă şi cei vreo 5-10 unguri din comună.”
Mărturia completează, printr-o imagine vie, ceea ce documentele administrative nu au păstrat: felul în care un eveniment istoric naţional a fost trăit într-un sat de pe Târnava Mică. La 725 de ani de la prima atestare documentară, istoria Bernadei se conturează astfel nu doar prin documente, recensăminte şi vestigii arheologice, ci şi prin memoria oamenilor care au trăit aici şi au transmis mai departe povestea comunităţii.
Citește și