Iernuțenii au sărbătorit, în weekend, orașul la o nouă ediție a Iernut Fest. Evenimentul, organizat în 22 și 23 august, a adus împreună mii de oameni. Prima seară a fost dedicată în special folclorului și valorilor locale. Programul a început cu premierea cuplurilor care au sărbătorit nunta de aur, urmată de un spectacol de muzică populară.

Pe scenă au urcat, printre alții, Ina Todoran, Ovidiu Furnea, Adina Popa, Carina Avram, Rareș Măcinică, Roxana Iagăr, Costi Dumitru și Minodora Truță, alături de Ansamblul Luminițe Mureșene.
Vezi și: Întrerupere de energie electrică pe mai multe străzi din Sâncraiu de Mureș
Duminică, programul a continuat cu muzică ușoară și momente de dans. Printre artiștii care au urcat pe scenă s-au numărat Nicole Cherry, Alexandra Ungureanu și Mircea Rusu Band, dar și artiști și formații locale.

Un moment important al celei de-a doua zile a fost dedicat și premierii celor mai buni elevi din orașul Iernut, fiind astfel celebrată performanța școlară a tinerilor din comunitate. Festivalul s-a încheiat cu un spectacol de focuri de artificii.
Foto: AIF Production

