Restricții de circulație pe A3, între Târgu Mureș și Câmpia Turzii

Șoferii care circulă pe autostrada A3, între Târgu Mureș și Câmpia Turzii, trebuie să se aștepte la închideri temporare ale circulației în zilele de 25 și 26 august. Restricțiile sunt necesare pentru montarea unor portaluri și instalarea echipamentelor ITS.

Prima închidere este programată marți, 25 august, la kilometrul 3+780, pe sensul Târgu Mureș – Câmpia Turzii, între 00:00 și 02:00. Șoferii vor fi redirecționați prin Cristești și Ungheni, către nodul rutier Ungheni, de unde vor putea reveni pe autostradă. În aceeași noapte, între 03:00 și 05:00, va fi închis sensul Câmpia Turzii – Târgu Mureș, la același kilometru. Ruta ocolitoare se va desfășura prin nodul rutier Ungheni, Ungheni și Cristești, până la intersecția DN15 cu DN15J.

Miercuri, 26 august, restricțiile vor continua la kilometrul 7+100. Sensul Câmpia Turzii – Târgu Mureș va fi închis între 00:00 și 02:00, iar șoferii vor fi direcționați prin Iernut, Cipău, Ogra și Sânpaul, până la nodul rutier Ungheni. Pe sensul Târgu Mureș – Câmpia Turzii, circulația va fi oprită în intervalul 03:00 – 05:00, cu deviere prin Ungheni, Sânpaul, Ogra, Cipău și Iernut, până la nodul rutier Iernut.

Vezi și: 62 de ani de Grădină Zoologică la Târgu Mureș

Tot miercuri, între 00:00 și 02:00, va fi închisă și circulația pe sensul Câmpia Turzii – Târgu Mureș, la kilometrul 12+100. Și în acest caz, traficul va fi redirecționat prin nodul rutier Iernut, Cipău, Ogra, Sânpaul și nodul rutier Ungheni. Șoferii sunt sfătuiți să țină cont de intervalele de restricție, să respecte semnalizarea rutieră temporară și să își planifice călătoria astfel încât să evite întârzierile.

Diana Cărburean