Adrian Nemeth-Gherman
Istoria are prostul obicei de a se repeta, uneori sub formă de tragedie, alteori sub formă de știri. Dacă privim cu atenție la Roma antică, dăm peste Lucius Aelius Sejanus, băiatul deștept al Gărzii Pretoriene, care a înțeles o lecție de bază a puterii. Nu trebuie să fii tu pe tron dacă tu ești cel care ține cheile de la ușa tronului.
Sejanus a fost un pionier în arta protejării șefului statului. L-a luat pe împăratul Tiberiu, un om deja obosit de viața politică și de stresul capitalei, și l-a ajutat să se retragă pe insula Capri. Totul pentru liniștea și siguranța lui, evident. Odată ajuns acolo, Sejanus a aplicat câteva metode clasice de manipulare și control
Gestionarea paranoiei, adică i-a șoptit constant lui Tiberiu că Senatul e plin de trădători și că doar pe el, fidelul pretorian, se poate baza.
Monopolul informațional al gărzii a devenit singurul filtru între împărat și restul imperiului. Nicio scrisoare, niciun oficial și niciun raport nu ajungea la Tiberiu fără ștampila vizat de Sejanus.
Guvernarea prin procură, adică cât timp șeful se relaxa în briza mării, prefectul Gărzii tăia și spânzura la Roma, eliminând concurența și transformând statul într-o rețea de control absolut.
Dar oare istoria poartă ochelari de soare iar lumea ochelari de cal?
Făcând un salt peste milenii, aterizăm direct în democrația noastră originală, unde șefii de stat par să dezvolte și ei, după un număr de ani, o oboseală cronică față de intrigile de la București. Și aici intervine figura protectoare, discretă și aparent eternă a șefului SPP, domnul Lucian Pahonțu, un veritabil supraviețuitor al tuturor regimurilor prezidențiale recente.
Să facem, așadar, o paralelă pur speculativă. Dacă Tiberiu avea insula Capri, președinții noștri au palatul Cotroceni și vilele de protocol, pârtiile de schi, terenurile de golf sau deplasările externe.
Aici ne lovește o întrebare absolut retorică, oare metodele de control ale lui Sejanus n-ar putea fi, măcar parțial, aplicabile și astăzi?
Oare nu cumva, sub pretextul securității naționale și al protecției demnitarului, accesul la președinte este atent filtrat de o mână de fier invizibilă?
Oare izolarea liderului de realitățile societății și de vocile critice nu se face exact la fel, prin rapoarte atent selecționate, menite să-i alimenteze convingerea că doar garda îl iubește și îl apără de dușmanii politici?
Sau poate șantaj mai degrabă cu diverse vulnerabilități ținute secrete condiționate…? Nu știm…
Când președintele este plecat în nesfârșite vacanțe ,pardon, misiuni diplomatice de mare importanță, oare cine controlează cu adevărat fluxul de putere din umbra Palatului?
Desigur, a insinua că președinții României sunt manipulați psihologic să se izoleze de popor de către propriul lor șef al pazei sau de diverse alte servicii ar fi o exagerare grosolană. Sejanus, la urma urmei, era un personaj machiavelic al antichității. Astăzi trăim în transparență totală, iar serviciile de pază doar… păzesc.
Totuși, privind la liniștea olimpiană din ultimii ani a unora dintre liderii noștri, nu poți să nu zâmbești ironic și să nu te întrebi dacă nu cumva spiritul lui Sejanus a renunțat la toga romană și a îmbrăcat, foarte elegant, costumul de SPP ist mai mult sau mai puțin inteligent. Rămâne doar să sperăm că scrisoarea de la Antonia nu va veni prea curând și că finalul va fi mult mai democratic și lipsit de scările Gemoni.
Aceste considerații reprezintă o ficțiune speculativă și un exercițiu de imaginație istorică. Orice asemănare cu fapte, instituții și persoane reale din politica românească este, desigur, pur întâmplătoare.
Citește și