Un accident rutier în care a fost implicat un autocamion s-a produs pe E60, la intrarea în municipiul Sighișoara dinspre Târgu Mureș. În urma incidentului, autocamionul s-a răsturnat, iar circulația este blocată pe ambele sensuri de mers.
Cele două persoane aflate în autovehicul au reușit să se autoevacueze. Acestea sunt evaluate medical la fața locului de echipajul SMURD.


Pompierii militari din cadrul Detașamentului Sighișoara intervin cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD, asigurând totodată măsurile de prevenire și stingere a incendiilor.
Intervenția este în desfășurare.

