Andrei Roman
Fostul lider mondial al tenisului feminin, Simona Halep, va fi invitata specială a evenimentului „LEON TALKS | Performanța se construiește”, organizat sâmbătă, 12 septembrie, de Liceul Economic Omega Nazna.
Întâlnirea va avea loc de la ora 17.00, la Campus Omega Nazna, și va fi dedicată în special tinerilor, care vor avea ocazia să afle direct de la una dintre cele mai importante sportive ale României ce se află în spatele performanței și cât de importante sunt talentul, disciplina, perseverența și munca susținută pentru atingerea obiectivelor.
Sub genericul „Performanța se construiește – între talent, disciplină și perseverență”, Simona Halep va vorbi despre experiența sa și despre drumul parcurs până la cel mai înalt nivel al tenisului mondial.
Organizatorii precizează că evenimentul este dedicat în primul rând tinerilor, dar este deschis tuturor celor interesați să descopere ce presupune construirea performanței în timp.
„LEON TALKS” va avea loc sâmbătă, 12 septembrie, de la ora 17.00, la Campus Omega Nazna, strada Principală nr. 87, Sâncraiu de Mureș. Intrarea este liberă.
Citește și

