Percheziții în cazul vacanțelor plătite, dar neonorate. Aproximativ zece plângeri ar fi fost depuse împotriva agenției Adonis Travel

UPDATE 16.56:

Ancheta privind comercializarea unor pachete turistice a dus la prima reținere. Polițiștii au dispus reținerea pentru 24 de ore a unui bărbat de 69 de ani, în urma perchezițiilor desfășurate miercuri. Potrivit surselor „Cuvântul Liber”, bărbatul reținut este administratorul societății vizate de anchetă. Cercetările continuă sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Mureș.

Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul IPJ Mureș au efectuat, miercuri, 9 septembrie, patru percheziții într-un dosar penal de înșelăciune privind comercializarea unor pachete turistice. Deși Poliția nu a făcut public numele firmei vizate, informațiile obținute de „Cuvântul Liber”, precum și relatările apărute on line indică faptul că ancheta are legătură cu agenția Adonis Travel din Târgu Mureș.

Perchezițiile au fost desfășurate în județul Mureș, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Mureș. „Din cercetările efectuate până în prezent a reieșit că reprezentanții unei societăți comerciale din județul Mureș ar fi indus în eroare mai multe persoane, în contextul comercializării unor pachete turistice”, a transmis IPJ Mureș. La acțiune au participat și polițiști ai Serviciului Criminalistic, precum și luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale. Descinderile au avut loc atât la sediul firmei, cât și la domiciliile unor persoane implicate, patru persoane fiind conduse la audieri.

Surse apropiate anchetei au precizat pentru „Cuvântul Liber” că, până în prezent, la Poliție ar fi fost depuse aproximativ zece plângeri. Numărul persoanelor care reclamă prejudicii ar putea fi însă mai mare, având în vedere relatările apărute în spațiul public și faptul că unele familii nu s-ar fi adresat încă organelor de cercetare penală. Valoarea totală a presupusului prejudiciu nu a fost comunicată oficial.

Citeşte şi: Percheziții într-un dosar de înșelăciune privind comercializarea unor pachete turistice

Sesizarea care a ajuns la redacția „Cuvântul Liber”

Redacția noastră a fost contactată inițial de Romina Banciu, domiciliată în Cluj-Napoca, care susține că a achitat agenției suma totală de 9.615 lei pentru o cazare programată în perioada 17–24 august. Potrivit relatării sale, plata ar fi fost făcută în două tranșe, în lunile martie și iulie, însă, la momentul plecării, serviciile achitate nu i-ar mai fi fost asigurate. „Deși am achitat integral serviciul, atunci când a venit momentul să beneficiez de cazare, aceasta nu mi-a fost asigurată. Reprezentanții agenției mi-au spus că nu au fonduri. Până în prezent, banii nu mi-au fost restituiți”, ne-a transmis femeia. Aceasta a afirmat că deține e-mailuri, facturi și dovezi ale plăților, pe care s-a oferit inițial să le pună la dispoziția redacției.

Ulterior, pe parcursul mai multor conversații telefonice, femeia a declarat că dorește să se consulte mai întâi cu avocații. Reticența sa a apărut într-o perioadă în care problema începea să capete amploare, iar pe rețelele sociale tot mai mulți clienți descriau experiențe asemănătoare. Între timp, polițiștii au intrat pe fir, iar verificările au ajuns la faza perchezițiilor.

În cele din urmă, Romina Banciu a plecat, între 17 și 24 august, într-o excursie în Italia, împreună cu o altă familie, cumpărând o altă cazare cu alte cheltuieli, fără medierea Agenției Adonis. ”Eu oricum am luat legătura și cu avocatul, că noi vrem să mergem mai departe, bineînțeles”. Întrebată dacă intenționează să acționeze în judecată agenția Adonis, reclamanta a spus că deocamdată a trimis o reclamație la la ANPC, și așteaptă răspunsul să vadă în ce categorie include solicitarea către justiție. ”Nu mă las pentru că am citit, m-am uitat pe grupuri și am văzut că nu suntem singuri. Nu vreau să pățească și alții. și în ultimă instanță e vorba de bani. Sunt aproape 10.000 de lei, plus că trebuia să-mi recuperez de la compania la care lucrez, suma 5.000 de lei, dați pe baza voucher-ului de vacanță ”, susține Romina Banciu.

Între timp, am încercat să contactăm, telefonic și direct Agenția Adonis, dar nu a răspuns nimeni. Potrivit informațiilor de pe internet, ”Adonis” este o agenție de turism cu sediul în Târgu Mureș, pe Str. Iuliu Maniu nr. 8b , colț cu Piața Victoriei nr. 10, care a funcționat peste 25 de ani pe piața locală, și care,  de câteva zile și-a schimbat numele, pe clădire apărând numele ”Rosso di Sera”

 Familii care susțin că au aflat la hotel că nu aveau rezervare

În mesajele publicate pe rețelele sociale, mai multe persoane afirmă că au plătit integral sejururile, dar au descoperit înaintea plecării sau chiar la destinație că agenția nu achitase serviciile către hoteluri. Un client susține că el și membrii unei alte familii au fost nevoiți să plătească din nou cazarea, după ce au aflat, cu trei zile înaintea plecării, că nu aveau o rezervare valabilă.

O altă turistă a relatat că un grup format din patru adulți și cinci copii ar fi ajuns în Bulgaria pentru un sejur programat în perioada 3–9 august, iar reprezentanții hotelului le-ar fi comunicat că serviciile nu fuseseră plătite. Alte persoane afirmă că au întâmpinat probleme inclusiv în cazul pachetelor achitate cu vouchere de vacanță și că unitățile de cazare au amenințat că le vor evacua în lipsa plății. Aceste afirmații sunt mărturii publice ale clienților și urmează să fie verificate de anchetatori.

Primele acuzații au devenit vizibile în luna august, când mai mulți clienți s-au prezentat la sediul agenției pentru a cere explicații și restituirea sumelor.

Anchetatorii urmează să stabilească dacă pachetele turistice au fost comercializate în condițiile legii, care a fost circuitul banilor încasați și câte persoane au fost prejudiciate. Poliția subliniază că percheziția este o procedură destinată descoperirii și strângerii probelor și că efectuarea acesteia nu înlătură prezumția de nevinovăție de care beneficiază toate persoanele cercetate.

Valeriu Russu

Fotografie general ilustrativă generată cu AI

Urmăreşte şi: